Cele doua unitati ale Centralei Nucleare de la Cernavoda au produs, in primele 10 luni din 2011, o cantitate de energie electrica de peste 9,718 milioane MWh, din care circa 8,939 milioane MWh au fost livrati in Sistemul Energetic National, conform datelor publicate pe site-ul Nuclearelectrica.
Unitatea 1 a produs, in primele zece luni ale anului trecut, 5,102 milioane MWh si a livrat peste 4,684 milioane MWh, inregistrand un factor mediu de capacitate de 99,5%, iar Unitatea 2 a produs 4,616 milioane MWh si a livrat 4,254 milioane MWh, avand un factor mediu de capacitate de 89,9%, din cauza opririi planificate din luna mai.
De la punerea in functiune pana la finele lui octombrie, cele doua unitati ale centralei nuclearelectrice au produs 105,754 milioane MWh si au livrat in sistem 97,551 milioane MWh.
Sursa: Agerpres