O companie din Seattle, SUA, a lansat pe piata capsule de cafea cu cannabis, care, potrivit producatorului, ofera energie, mentinand efectul relaxant al marijuanei, informeaza Huffington Post. Potrivit publicatiei Courrier International, care citeaza site-ul de informatii The Verge, „din ce in ce mai multe cafenele americane ofera clientilor bauturi infuzate cu cannabis si capsule si doze de cafea pentru prepararea bauturii la domiciliu”.
Pentru 10 dolari capsula, magazinul Uncle Ike din Seattle propune clientilor sa-si prepare singuri, la domiciliu, cafea aromatizata cu canabis.
Directorul de vanzari al companiei compara bautura cu cocktailul realizat din votca si bauturi energizante. „Ofera energie si pastreaza efectul relaxant al canabisului”, a explicat acesta pentru The Verge.
In ultimii ani, peste 20 de state americane au legalizat consumul de marijuana in scop medical si/ sau recreativ.
Sursa: Mediafax