Epidemiologul Adriana Pistol se ferește să spună că se va termina pandemia odată cu actualul val generat de tulpina Omicron, însă crede că am putea face primii pași spre normalitate, dacă nu vor apărea tulpini mai severe și dacă vom continua să ne vaccinăm și să respectăm măsurile recomandate. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a declarat sâmbătă la Digi24 că este posibil ca în perioada următoare autoritățile să abordeze în mod diferit anumite sfaturi și restricții tocmai din această perspectivă.
„Eu am fost întotdeauna mai precaută în a mă exprima că se va termina pandemia, în schimb, sunt, într-adevăr, niște semnale că aceste noi tulpini aflate în circulație acum și care nu sunt la fel de severe ca precedentele să devină tulpini endemice, care să evolueze cu o oarecare sezonalitate”, a afirmat Adriana Pistol. „Poate că vom aborda în mod diferit anumite sfaturi și anumite restricții, care poate nu o să mai fie la fel, deci viața noastră s-ar putea relua într-o oarecare măsură față de ce s-a întâmplat în ultimii ani, acea normalitate”, a adăugat secretarul de stat.
„În schimb, ca să contribuim la a se întâmpla acest lucru, fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că suntem o verigă care contribuie la întoarcerea la normalitate. Ca atare, să încercăm să respectăm aceste măsuri, care să nu ducă la un număr foarte mare de cazuri, pentru că deși observăm acum că rata de severitate este mai mică, totuși sunt 800 de pacienți în terapie intensivă, totuși avem în medie 40-50 de decese pe zi. Ne-am dori ca acest lucru să nu se mai întâmple”, a spus Adriana Pistol.
„Pentru asta, deci, fiecare trebuie să contribuim atât prin respectarea măsurilor, dar mai ales prin vaccinare, pentru că vaccinarea, deși nu previne transmiterea, a avea forme ușoare de boală nu ne va împiedica foarte mult timp să mergem la serviciu, nu ne va împiedica să ne desfășurăm viața normală. Asta este tot ceea ce avem de făcut și cu speranța că n-o să apară tulpini care să fie mai severe, nu numai mai transmisibile, într-adevăr s-ar putea să începem să facem primii pași către normalitate”, a conchis epidemiologul Adriana Pistol.