Președintele Conferinței Episcopilor Catolici din Statele Unite a declarat duminică că se roagă pentru o recuperare completă pentru președintele Donald Trump și prima doamnă Melania Trump, ambii testați pozitiv de coronavirus, vineri, 2 octombrie. „Mă rog pentru președintele Trump și pentru prima doamnă Melania Trump. Dumnezeu să le dea vindecare completă și să le țină familia în siguranță și sănătoasă”, a spus Arhiepiscopul José Gomez de Los Angeles, președintele Conferinței Episcopale, într-o declarație din 4 octombrie. „Să continuăm să ne rugăm pentru toți cei care suferă din cauza noului coronavirus, în special pentru cei grav bolnavi și pe moarte și pentru familiile lor și pentru toți cei care și-au pierdut persoane dragi. Dumnezeu să le dea speranță și mângâiere și El să pună capăt acestei pandemii”, a mai scris Episcopul.
Mai mulți alți Episcopi și-au oferit rugăciunile pentru recuperarea președintelui american pe rețelele de socializare. „Continuând să ne rugăm pentru recuperarea completă a tuturor celor care suferă de Covid-19. Îi includem acum pe președinte și pe doamna Trump și pe toți cei diagnosticați recent. Vestea este un trist semnal de alarmă privitor la vulnerabilitatea noastră, dar și privitor la responsabilitatea noastră comună pentru binele altuia”, a scris pe Twitter Cardinalul Blase Cupich de Chicago, pe 2 octombrie. „Vă rog să vă alăturați în rugăciunea pentru președinte, pentru Melania Trump și pentru toți cei care suferă sau sunt afectați de Covid-19”, a scris Cardinalul Timothy Dolan de New York pe Twitter. Președintele Trump a fost primit vineri la Centrul Medical Walter Reed din Bethesda, Maryland, după ce a fost testat pozitiv pentru Covid-19 și se pare că a înregistrat scăderi ale nivelului de oxigen. Sâmbătă, Trump a declarat într-un scurt videoclip postat pe Twitter că se simte „mult mai bine” și că următoarele zile sunt „adevăratul test”. Medicul de la Casa Albă, dr. Sean Conley, a declarat duminică reporterilor că starea președintelui s-a îmbunătățit după ce a primit un tratament cu steroizi, potrivit The Washington Post.
Sursa: catholica.ro