Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România s-au reunit la Timișoara în perioada 5-7 mai 2022, pentru sesiunea plenară a Conferinței Episcopilor din România (CER), condusă de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, Președintele CER.
La deschiderea lucrărilor au participat ÎPS Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul ortodox al Banatului, și PS László Német SVD, Episcop al Diecezei de Zrenjanin (Becicherecu Mare) din Serbia.
Pe ordinea de zi s-au regăsit probleme din societatea românească și aspecte ale contextului internațional. Asociindu-se apelului Papei Francisc pentru pacea din Ucraina, episcopii catolici din România au analizat, au apreciat și au încurajat activitățile pe care le desfășoară asociațiile Caritas catolice diecezane și celelalte instituții catolice de ajutor în susținerea refugiaților din calea războiului. O mărturie importantă a fost, în acest sens, cea a PS Anton Coșa de la Chișinău. Rugăciunea pentru pace a fost înălțată împreună cu credincioșii catolici de diferite naționalități la Sanctuarul Maria – Radna, loc de pelerinaj de referință pentru catolicii din regiunea Banatului. Celebrarea Sfintei Liturghii în rit oriental a fost de asemenea sub semnul păcii, în Parohia greco-catolică „Sfânta Maria, Regina Păcii” din Timișoara.
În centrul discuțiilor CER s-a aflat Sinodul Episcopilor cu tema sinodalității. Pe 17 octombrie 2021 a început prima etapă a parcursului sinodal: ascultarea și consultarea Bisericilor locale, etapă care se va încheia în august 2022. Pornind de la documentele pregătitoare ale Sinodului și de la precizările ulterioare, episcopii au discutat despre modalitățile prin care au implementat acest parcurs în diecezele și eparhiile din România și au stabilit calendarul etapei următoare.
Un punct important în discuții a fost evoluția legislației în domeniul învățământului și pregătirea manualelor necesare pentru orele de religie și la cateheză. Chestiuni legate de Casa de Pensii și Asigurări Sociale a Bisericii Romano-Catolice și de viața liturgică și pastorală au fost pe masa de lucru a episcopilor romano-catolici. Pe lângă informările din eparhii și dieceze a fost și cea a Pr. Eugen Blaj, Directorul Național al Operelor Misionare Pontificale din România.
Conform statutului, președinția CER este preluată de Eminența Sa, Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, iar episcopii membri l-au ales ca vicepreședinte pe Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, pentru un mandat de 3 ani. De asemenea, a fost ales un nou Consiliu permanent, format din Card. Lucian Mureșan – Președinte CER, ÎPS Aurel Percă – Vicepreședinte CER, PS László Böcskei – Episcop romano-catolic de Oradea și PS Claudiu Pop – Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.
Următoarea sesiune a CER va avea loc la Oradea în intervalul 20-22 septembrie 2022, fiind găzduită de Eparhia Greco-Catolică de Oradea. Conferința Episcopilor din România se întrunește de două ori pe an și îi reunește pe toți episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, exprimând unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.