Vezi EMISIUNEA TV
Numarul exact al celor aruncati fara vina in inchisori in timpul comunismului din Romania nu este cunoscut nici astazi, la 22 de ani de la sfarsitul violent al regimului dictatorial. Unii istorici si cercetatori ai arhivelor institutiilor de represiune aproximeaza ca milioane de romani au fost inchisi, condamnarile totalizand zeci de milioane de ani. Peste 500.000 de oameni nu au mai cunoscut niciodata liberatatea, fiind omorati in timpul detentiei.
Ceea ce n-au reusit comunistii, exterminarea totala a oponentilor regimului, va reusi timpul. Insa, pana nu e prea tarziu, avem datoria sa reamintim tuturor, chiar si celor pentru care gulagul romanesc e doar o scena de film, ca n-avem voie sa uitam. E istoria care nu se-nvata la scoala, istoria vie pe care trebuie sa o condamnam, definitiv si irevocabil, la ireversibilitate.
„Multi din cei care au suferit, nu mai sunt astazi printre noi. Au murit. Am ramas putini… Peste vreo cinci ani, statul scapa de indemnizatiile astea pe care ni le dau, scapa de noi. Totul o sa ramana un episod scris in cartile de istorie peste care se va trece foarte usor. Ar fi bine daca am putea sa aratam celor tineri amploarea acestui fenomen, dar si tineretul astazi poate are si el destule necazuri, nu-i mai trebuie necazurile noastre”, spune Milan Tieregan, fost detinut politic in „Triunghiul mortii”.
„Am fi putut sa-i lichidam, dar n-am avut intentia de a-i omori”
In Maramures, prigoana anticomunistilor a inceput in primavara anului 1945, cand oamenii s-au impotrivit alipirii acestei parti de tara la URSS. Pentru a pedepsi nesupunerea, rusii au ordonat Securitatii romanesti suprimarea razvratitilor. Vasile Tivadar s-a nascut in Rona de Jos, avea pe atunci 17 ani si era elev la Liceul „Dragos Voda” din Sighetu Marmatiei.
„Noua ni s-a tras din ’45, cand Odoviciuc (n.r., Ion Odoviciuc, avocat, numit prefect in timpul ocupatiei sovietice) a vrut sa alipeasca Maramuresul istoric la Uniunea Sovietica. Noi, elevii, eram impotriva rusilor – pe timpul ala nu cunosteam doctrina comunista. Si in ’48 i-au arestat pe cei mai multi dintre colegii mei. Eu am scapat, am fugit in munti. Eram 18, sapte baieti din comuna Ieud si restul din Lapus, Harnicesti, Sighet…”, isi aminteste Vasile Tivadar, fost membru al grupului „Tiblesul”.
Mai bine de cinci ani, maramuresenii din grupul „Tiblesul” s-au ascuns in munti. Iernile dormeau in bordeie sapate in pamant si camuflate cu crengi si se intrebau cand avea sa se termine totul.
„Vreo patru ani si jumatate am fost fugar prin muntii Tiblesului, impreuna cu ceilalti. Sapam in pamant un fel de bordei, un decung, si stateam pana-n primavara. Primavara mergeam dupa alimente si avem intalniri cu oamenii. Insa eram urmariti, era greu si cu aprovizionarea, in timpul iernii nu puteai sa faci nicio miscare, trebuia sa stai in ascunzatoare, asa ca ne-am dispersat. Noi nu am cautat sa atacam armata (n.r., trupele de Militie si Securitate). De multe ori treceau la cativa metri pe langa noi, s-am fi putut sa-i lichidam, dar n-am avut intentia de a omori pe cineva. Numai cand eram atacati, ne aparam”, spune Tivadar.
Insa, uneori, confruntarea cu trupele de Securitate era iminenta. „Odata o fost un atac la Raoaia. Cinci dintre noi au plecat acolo sa ia alimente de la sateni. Nu stiu cum au aflat si militienii si securistii, or mers acolo si s-or asezat sub forma potcoava. Atunci l-au prins pe Mat (n.r., Ion Mat, unul dintre partizani) si a inceput sa se traga. In timpul asta a venit din munte o caruta cu branza si ei, cum o tras cu un brand, au omorat un cal, iar securistul care-l pazea pe Mat s-a uitat in directia din care venea caruta si Mat a reusit sa fuga”, isi aminteste Tivadar.
Arestarea: „Noaptea am visat ca-s inconjurat de Securitate”
Tivadar a fost prins de trupele de Securitate in 1953, dupa un vis premonitoriu. „Cand m-o prins eram singur. Dormeam in podul cu fan al unchiului meu. In seara aia, i-am spus unchiului ca o sa plec, dar cand sa traversez soseaua, nu stiu ce mi-a venit si m-am intors si m-am culcat in pod. Noaptea am visat ca-s inconjurat de Securitate. M-am trezit… Ghinionul meu a fost ca m-am si dezbracat, ca altadata data, cand simteam ceva, dormeam imbracat. Si pana m-am imbracat, la capetele grajdului era paza cu automatul. Mi-am dat seama ca nu mai am nicio scapare si m-am ascuns sub ieslea cu fan. Ei au cautat in casa si apoi au venit cu cainele in grajd. Cand a trecut cainele pe langa mine a alunecat pe un fustei de fan de pe scara si securistul m-o calcat pe picior. De spaima, a descarcat tot automatul in dranita, in sindrila podului. Asa am fost prins”, spune Tivadar.
Maramureseanul a fost dus la sediul Securitatii din Sighet. „Comandant era Lupsica, iar la Baia Mare era Stern. Acolo am primit numai bataie, pentru ca n-am spus numele celor care ne-au ajutat. M-au batut la talpi de nu-mi mai simteam picioarele si dupa ce s-au saturat de bataie m-au pus sa ma invart pe langa masa. M-au dus la Satu Mare, la ancheta, apoi am fost transferat la Oradea si condamnat la 20 de ani”, rememoreaza Tivadar.
Timp de 16 ani, din august 1948 si pana in iunie 1964, maramureseanul a fost plimbat prin inchisorile din Oradea, Aiud, Gherla, Jilava, Lugoj, Galati si colonia de munca Salcia. „La Gherla, cand ii scotea la plimbare pe detinuti, se asezau gardienii pe doua randuri si ii loveau cu ciomegele. Mancarea era mizerabila. Dimineata terci sau surogat de cafea, la amiaza era o zeama lunga si goala… Eram tinuti acolo sa murim prin infometare”, spune Tivadar.
Cel care a murit si a reinviat
In timpul detentiei, pe langa batai, umilinte, frig si foamete, Tivadar isi aminteste de cel mai cumplit moment, care l-a dus acolo unde viata se intalneste cu moartea. Totul a pornit de la zarca, sau „Neagra”, cum numeau detinutii carcera. Maramureseanul isi aminteste si astazi cum a fost in moarte si s-a reintors printre cei vii.
La zarca Aiudului si-au gasit multi sfarsitul. Era o incapere de doi metri patrati, cu geamul acoperit cu scanduri, ca sa nu patrunda lumina, dar sa nu opreasca frigul, plina de igrasie, pardosita cu ciment care isi pastra umezeala in permenenta, cei pedepsiti primeau hrana din trei in trei zile.
„A treia zi cand mi-au dat mancare am simtit in gura un gust de maruntaie sau de plamani, dar nu mi-am dat seama. Dupa ce mi-a expirat pedeapsa, m-au dus in celula. Facusem hemoptizie (n.r., expectoratie cu sange), am dat sange in lighean. Si n-o vrut sa ma duca la medic, mi-a facut vitamina K asistentul, dar, degeaba, n-a reusit sa opreasca sangele. Si dupa vreo trei-patru zile a venit un ofiter si mi-o spus ca ma duce pe raspunderea lui la medic – Koller (n.r., lt.col. Stefan Koller, comandantul inchisorii Aiud, intre anii 1954-1957) nu i-a aprobat nici atunci sa ma duca la spital. La spital m-au pus pe un scaun, sa-mi faca pneumotorax – sa introduca aer in plamani, ca sa-mi anihileze plamanul. Cum a introdus aerul, am lesinat. Am avut senzatia ca ma adancesc in pamant. Parca era un tunel prin care patrundeam si care nu se mai sfarsea. Cand m-am trezit eram pe un pat si tot ma zgariau in talpi si ma intrebau daca simt ceva. Nu stiu cate minute a trecut pana ce mi-am revenit, dar doua zile n-am mai vazut nimic, eram complet orb”, spune Tivadar.
„N-o suferit nimeni de pe urma noastra”
Alt membru al grupului de rezistenta „Tiblesul” a fost ieudeanul Vasile Chindris, care atunci cand a auzit ca familiei sale i-au luat comunistii toata agoniseala a dezertat din armata si s-a alaturat proscrisilor din munti.
„Am fost si-n ’49 arestat, m-o divulgat cineva ca am avut legatura cu niste spioni. Si am stat tri luni la Ministerul de Interne, in Bucuresti. Am fost batut atata de Securitate… Apoi cand partidul asta comunist o zinit la noi in comuna cu colectivizarea, oamenii n-o fost de acord si ne-o arestat parintii, tot… Cand am vazut care-i situatia, am dezertat”, spune Vasile Chindris.
Barbatul a fost ranit in luptele cu trupele de Securitate in bratul drept. Spune ca, din cand in cand, vreun satean ceda sub tortura si dezvaluia locul unde sunt ascunsi partizanii. Insa in pofida „tradarilor”, securistii n-au reusit sa-i prinda, asa ca le-au arestat si torturat parintii si rudele, pentru a-i determina sa se predea. Asupra lui Vasile Chindris acest lucru a avut efect.
„Cand l-am vazut pe tata batut, cu capul spart, cu camasa toata sange, mi-o dat lacrimile – sapte prunci am fost… No, zic, du-te acasa, tata, si-mi faci rand de camasi, sa ma schimb, ca eu ma duc si ma prezint. Si asa am si facut. M-am dus eu si m-am prezentat la politie. La seful de post, unu Baca, cu un an mai mare ca noi era, i-am zas: «Nu anunta Securitatea, ca-i spaima. Cat o umblat Securitatea in comuna asta a noastra, n-o umblat in toata Romania». Dimineata m-o dus la Securitate la Baia Mare, la ancheta, la Stern. M-o condamnat Tribunalul Militar Oradea, in ’52, la 23 de ani munca silnica. Da’ am fo cu constiinta impacata ca n-o suferit nimeni de pe urma noastra. Apoi o murit Stalin… Dracu’ sa-i duca de rusi!”, spune ieudeanul Chindris.
Torturile din inchisorile comuniste
Maramureseanul si-a ispasit condamnarea, „in bataie si foame”, in lagarele de munca de la Capul Midia, Nistru si Baia Sprie si in inchisorile din Aiud si Gherla – „Am fo’ mai mult in lanturi si la izolare, ca n-am vrut a munci pantru comunisti”. Isi aminteste si de putinii gardieni buni, dar si de cei violenti, de „neoameni”, insa e convins ca a scapat… „bugat de bine”.
„La Capul Midia o fost moarte de om. Era comandant un criminal, Borcea (n.r., Liviu Borcea). Pai, dom’le, criminalul ala batea si pa militieni care erau cu noi! O fost si oameni buni, dar altii, pentru ca le-o pus o macaroana (n.r., un grad mai mare) pe umar, te omorau. In Gherla, o fo’ fratii Somlea, de prin comuna Alunis, Niste talhari, criminali, stii cum bateau cu bata? Pfai de capu’ mieu! Te scoteau la baie si, in bataie de joc, dadeau un ptic de apa pe tine – ori te oparea, ori era rece -, s-apoi te astepta cu batele la colturi si tot iti dadeau pana la etajul trei, sau patru. O, fereasca Dumnezeu, nu doresc nici la dusmanii mei sa treaca ce-o trecut peste noi”, isi reaminteste Vasile Chindris.
Ieudeanul a mentionat si o alta metoda de tortura indurata in inchisorile comuniste. „Te punea pe masa de tortura, un caraleu de-o parte, unul de alta, si iti dadeau cu bata sau cu furtunu’. Iti ziceau: «Bai, numara!». Da’ ce sa numeri?, numarai pana la 15-20, pe urma… Era pielea asa de neagra ca haina, dom’le. No, si mi-o ajutat Dumnezeu s-am scapat bugat de bine”, a spus Chindris, convins ca atunci „cand ai o speranta s-o credinta in Dumnezeu, prin tot treci”.
Cinci ani de munca silnica pentru o brosura
Capii regimul comunist au condamnat oameni si pentru vinovatii inchipuite. Milan Tieregan a fost condamnat pentru ca a citit o brosura considerata anticomunista, desi fusese editata de comunistii sarbi.
„Eu am primit o brosura, «Rezolutia Inform Partidului Comunist», care spunea ca se poate face comunismul si fara dictatura. La o perchezitie mi-au gasit brosura si pe baza asta, in 1951, am fost condamnat la cinci ani de inchisoare pentru detinerea materialelor impotriva partidului comunist. O venit cu jeepul acasa si m-o arestat. Mi-au spus: «Domnule, ai dat de dracu!». Mi-o pus ochelarii la ochi, m-o dus la Securitate la Timisoara si de acolo la Penitenciarul Popa Sapca, apoi Jilava, Pitesti si Cavnic. Pe dosar era o dunga neagra si scria: Pentru exterminare. Toti care am fost la Cavnic, eram pentru exterminare”, spune fostul detinut politic.
La Cavnic, din cauza infometarii detinutilor politici in conditiile muncii extrem de grele din subteran, a avut loc una din primele greve din sistemul penitenciar comunist.
„Am luat parte la greva la Cavnic. Ne tineau cu manile la spate si ne hraneau cu forta, ne bagau furtunul in gura si turnau cu palnia. Am facut greva pentru ca era munca asa de grea si istovitoare si mancarea era foarte proasta. Ce inseamna munca istovitoare cu foamea? Degradare fizica 100%. Toti care au fost acolo, in Cavnic, toti au murit. Am ramas singur. Ne tineau cu varza. Varza dimineata, varza la amiaza, varza seara. Si atunci ne-am impotrivit. Greva n-a tinut decat sase zile, fiindca asa de slabiti eram ca n-am mai putut. Dar am castigat ceva, ni s-a mai schimbat regimul alimentar, nu mai ne dadeau varza si ne mai dadeau organe de la vite, fasole, cartofi, cate o bucatica de slanina”, isi aminteste Tieregan.
Tot in mina de plumb si cupru de la Cavnic, Milan Tieregan a fost acuzat de favorizarea grupului celor 14 evadati in iulie 1953, condusi de ofiterul Ion Pantazi si de Ion Ioanid, el fiind cel care le-a fabricat acestora o parte din componentele cu care au fost construite cateva grenade artizanale, insa a scapat ca prin minune de prelungirea pedepsei.
20 de ani pentru „Impuscaturi in noapte”
In 1958, baimareanul Silviu Dragomir avea 21 de ani. Absolvise liceul si Scoala Tehnica Miniera si se pregatea sa mearga la facultate, insa a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru ca a pastrat manuscrisele unui roman scris de un prieten de-al sau.
„Era in 6 august ’58, Schimbarea la fata, cand a venit la mine acasa un individ pe bicicleta. Un criminal pe bicicleta! A baut la o feresatra dinspre strada si zice: «Veniti pana la Securitate sa dati o declaratie». Eu aveam un prieten, Filip Ioan, care a scris un roman intitulat „Impuscaturi in noapte”. Cand a plecat la Somcuta, mi-a dat cele doua caiete in care scrisese acest roman sa le pastrez. La Somcuta, s-a imprietenit cu un tip, care era turnatorul Securitatii, la care i-a spus ce scrie si a fost arestat. Eu, fiind prieten cu el, m-a arestat si pe mine. Cartea era despre doua organizatii de spionaj, una americana, care actiona in Rusia si facea ravagii, si una sovietica, care actiona in America, dar nu facea nimic. Pentru acest manuscris, o incercare de roman, am fost condamnati patru oameni”, a spus Silviu Dragomir.
La Securitate, Dragomir a fost anchetat si apoi arestat. „Un anchetator, locotenentul major de Securitate Nicolae Arghira, m-a intrebat fel de fel de lucruri neadevarate. N-am recunoscut nimic. Nu era adevarat. Apoi, zice: „Pentru ca n-ai spus adevarul, din momentul de fata esti arestat”. A apasat pe un buton, a venit un cetatean, mi-a pus o pereche de ochelari de tabla pe ochi si m-o dus la celula. Si de acolo s-a terminat cu libertatea. Bataile erau zilnice, ma bateau cat vroiau ei, dar nu anchetatorul, chema pe altii sa ma bata”, a mentionat Dragomir.
In Baia Mare, a fost anchetat aproape trei luni. Spune ca au fost condamnati pentru ca unul dintre cei patru tineri acuzati, Teodor Darvai, care acum locuieste in Sighetu Marmatiei, a semnat tot ceea ce i-a impus anchetatorul. Astfel, tinerii au fost transformati intr-o… organizatie contrarevolutionara de tip legionar care urmarea rasturnarea regimului comunist din Romania!
„Dupa condamnare, ne-au dus in puscarie, in Satu Mare. La un moment dat, in celula in care eram eu s-a deschis usa si au intrat inauntru toti trei. Deci: Filip, Darvai si Pop Simion, a murit Pop Simion, Dumnezeu, sa-l ierte! Deci toti trei care au fost cu mine in lot, toti. Eu in momentul ala i-am zis lui Darvai: „Spune ce ai de spus”. Am cerut sa i se aduca o coala de hartie, aveam dreptul lunar la o coala de hartie. Si a scris clar: „In data de nu stiu cat octombrie, inainte de a fi confruntat cu detinutul Dragomir, am fost chemat la ancheta de catre domnul anchetator Adrian Nicolae si mi s-a cerut sa declar urmatoarele…”. A scris tot pe hartie. „Promitandu-mi in schimb libertatea”. Asta era adevarul!”, a explicat Dragomir.
Conform declaratiei impuse de anchetator, tinerii urmareau sa inarmeze organizatia (prin atacarea pe strada a militienilor), sa recurteze in organizatie cadre militare si sa procure un aparat de emisie-receptie („pentru a comunica cu strainatatea”). Dupa un simulacru de proces, cei patru tineri, au fost condamnati de Tribunalul Militar din Cluj. „Noi acolo, in inchisoare, nu eram oameni, ci banditi, dusmani ai poporului”, spune Dragomir.
„Ei (n.r., securistii) nu au crezut niciodata treaba asta. Nu puteau sa creada din moment ce au inventat totul, ca sa le puna stele pe umar pentru ca ar fi descoperit o… organizatie contrarevolutionara. Ei au creat organizatia asta, care n-a existat niciodata”, spune Dragomir, astazi presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Baia Mare, care si-a ispasit pedeapsa pentru o vina inchipuita in inchisorile din Satu Mare, Gherla, Balta Brailei si Jilava.
„Sa nu ne razbunati!”
In urma cu cinci ani, Romulus Rusan scria ca “in fiecare atom al acestui univers de suferinta se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar isi pastreaza gandurile, sentimentele si memoria proprie”. Astazi, nu s-a schimbat nimic. Uitand ceea ce s-a intamplat in gulagul romesc, “ne facem vinovati fata de fiecare ins napastuit din marea de amar”. Pe crucea filosofului Mircea Vulcanescu, „detinutul K 9320”, care si-a gasit sfarsitul in inchisoarea din Aiud, sta insciptionat mesaj-testament: „Sa nu ne razbunati!“.
Iar intr-o celula din fosta inchisoare din Sighet, Vasile Tivadar spune cu glasul stins, ca o lumanare ce palpaie in memoria celor ucisi in inchisoarile comuniste: „Ar trebui ca oamenii sa tina la tara. Si ar fi bine daca ar ajunge la conducere un om cinstit, corect, care sa nu urmareasca numa’ imbogatirea… Sper ca pana la urma o sa se ajunga si acolo”.
Sursa: Catalin Vischi
– Servicii de creare site web
