Agentia Centrala de Informatii din SUA a comis erori utilizand tehnici brutale de interogare, admite directorul CIA, John Brennan, explicand insa ca aceste metode au permis dejucarea unor comploturi teroriste dupa atentatele din 11 septembrie 2001.
„Au existat erori. Dar aceste tehnici brutale de interogare au permis obtinerea unor informatii care au permis evitarea unor atentate, capturarea teroristilor si salvarea de vieti omenesti”, a spus Brennan.
Agentia Centrala de Informatii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspectilor de terorism, inducand in eroare constant Presedintia si Congresul privind informatiile obtinute, conform raportului elaborat de Senatul SUA.
„In multe cazuri, au fost utilizate imediat cele mai agresive tehnici de interogare, in serie si fara oprire”, precizeaza raportul.
„Privarea de somn implica tinerea detinutilor in stare de veghe pana la 180 de ore, de obicei in picioare sau in pozitii incomode, chiar si cu mainile legate deasupra capului”, adauga documentul, precizand ca un suspect de terorism a murit de hipotermie dupa ce a fost tinut „partial dezbracat” pe o podea de beton.
Conform raportului, alti detinuti au fost legati la ochi si tarati pe coridoarele penitenciarelor in timp ce erau loviti cu picioarele si pumnii de gardieni. Multi detinuti supusi tehnicilor brutale de interogare au suferit halucinatii, stari paranoice, insomnii ori au avut tendinta de a se automutila. Abu Zubaydah, unul dintre liderii retelei teroriste Al-Qaida, a devenit inconstient dupa ce a fost supus tehnicii simularii inecului, precizeaza autorii raportului.
Potrivit documentului, elaborat de experti ai Comisiei de Informatii din Senatul SUA, „tehnicile de interogare utilizate CIA au fost mai brutale si mult mai frecvente decat se cunostea”.
Conform The New York Times, programul de interogare aplicat de CIA nu a fost bine gestionat si nu era monitorizat in mod adecvat. „Persoanele care au incalcat politicile CIA au fost trase foarte rar la raspundere. Agentia Centrala de Informatii a restrictionat accesul la informatii, a refuzat sa raspunda solicitarilor referitoare la programul de interogare, furnizand, uneori, informatii false”, noteaza raportul. „CIA a indus in eroare membri ai Congresului si reprezentanti ai Casei Albe privind eficienta si amploarea utilizarii tehnicilor dure de interogare”, continua autorii raportului.
Conform documentului, cel putin 26 de suspecti de terorism au fost detinuti in mod ilegal, in contradictie cu normele americane de incarcerare.
„CIA a oferit ilegal informatii clasificate jurnalistilor, exagerand succesul tehnicilor dure de interogare a suspectilor de terorism, in scopul obtinerii sustinerii opiniei publice”, subliniaza raportul.
Sursa: Mediafax