Prin hotărârea Comitetului de Urgență FRF din 11 mai 2020, campionatul Ligii 3 nu va mai fi reluat pentru partidele rămase de disputat în sezonul 2019-2020.
Având în vedere recomandările făcute în vederea reluării antrenamentelor sportive, ținând cont de faptul că majoritatea cluburilor nu dețin resursele materiale, umane și financiare pentru a îndeplini condițiile menționate în Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății și considerând că meritul sportiv trebuie să primeze, Comitetul de Urgență FRF a validat propunerea Departamentului Competiții FRF, avizată de Administrația FRF în urma consultărilor avute cu membrii afiliați.
LIGA 3
Situația retrogradării
Sezonul de Liga 3 ediția 2019/20 este înghețat, nicio echipă nu retrogradează.
Cum se promovează în L2
În Liga 2 ediția 2020/21 promovează echipele clasate pe prima poziție în fiecare serie sau învingătoarele unui baraj în dublă manșă între locul 1 și locul 2 din fiecare serie, dacă diferența între primele două clasate este egală sau mai mică de 3 puncte.
Cum se promovează din L4
Din Liga 4 în Liga 3 vor promova 14 echipe, câștigătoarele mini-grupe de baraj în trei între reprezentantele județelor. Fiecare echipă va disputa un singur joc împotriva fiecăreia dintre celelalte două echipe din mini-grupă.
Data limită pentru comunicarea către FRF a reprezentantei fiecărui județ în parte/a Municipiului București la barajul de promovare în Liga 3 va fi stabilită și comunicată în timp util.
FRF va analiza modalitatea de desemnare a fiecărei reprezentante a județelor/Municipiului București, urmând a refuza participarea la barajul de promovare în Liga 3 a echipelor care nu au fost desemnate printr-o procedură transparentă, nediscriminatorie și în care principiul meritului sportiv să primeze.
Tragerea la sorți pentru stabilirea mini-grupelor aferente barajului pentru promovarea în Liga 3 va fi efectuată la o dată ulterioară cu mențiunea că se păstrează împărțirea pe zone geografice deja comunicată de FRF pentru organizarea barajului anterior menționat.
Datele de disputare a jocurilor de baraj pentru promovarea din Liga 3 în Liga 2 vor fi de asemenea anunțate ulterior. Federația Română de Fotbal monitorizează în continuare situația privind pandemia COVID-19 și va programa partidele în funcție de situația la nivel național.
Cum va arăta viitorul sezon de L3
Liga 3 sezonul 2020/2021 va fi astfel configurată în 5 serii de câte 18 echipe, prin completarea cu 3 formații retrogradate din Liga 2 (două formații s-au retras deja pe parcursul sezonului din această competiție).
Prin excepție de la prevederile art. 18 alin 1 lit. a din ROAF, locurile vacante în Liga 3 (maximum 7 locuri) vor fi completate cu cel mai bine clasate echipe de pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga 3.
În situația în care există mai mult de 7 locuri vacante în Liga 3, locurile vacante rămase ulterior aplicării criteriului de mai sus vor fi completate în ordine, în conformitate cu prevederile art. 19.9 din ROAF, iar dacă și ulterior aplicării prevederilor din ROAF rămân locuri vacante, acestea vor fi ocupate prin aplicarea în continuare a dispozițiilor din prezenta decizie, respectiv cu echipele situate pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga 3.
Dacă o echipă situată pe locul 1 într-o mini-grupă în urma barajului de promovare în Liga 3 nu se înscrie în competiție, nu îndeplinește condițiile de participare sau se retrage înainte de începerea competiției Liga 3 sezonul 2020/2021, locul vacant astfel apărut va fi completat cu echipa situată pe locul 2 în mini-grupa respectivă.
FUTSAL
Campionatul Liga 2 de futsal este înghețat, ocupantele locurilor 1 și 2 având dreptul de promovare în Liga 1.
Liga 1 de futsal va fi înghețată în partea inferioară a clasamentului, urmând a nu retrograda nicio echipă.
Prin urmare Liga 1 futsal ediția 2020/21 se va desfășura într-o serie de maximum 9 echipe, în funcție de numărul de echipe care își vor exercita dreptul de participare în cadrul acestei competiții.
În ce privește partea superioară a clasamentului Ligii 1 futsal și desemnarea reprezentantei României în competițiile UEFA, aceasta se va stabili în urma organizării și desfășurării unui baraj în dublă manșă între ocupantele locurilor 1 și 2 din clasamentul actual.
Datele privind desfășurarea jocurilor de baraj și tragerea la sorți pentru stabilirea echipei gazdă a primului joc urmează a fi stabilite ulterior, avându-se în vedere corelarea acestora cu calendarul competițional internațional și calendarul competițional intern pentru sezonul 2020/21.
FOTBAL FEMININ
Comitetul de Urgență FRF a hotărât înghețarea competițiilor de fotbal feminin.
Vor promova direct în Liga 2 echipele situate pe primul loc în seriile I, II și III din Liga 3. În ceea ce privește seria a IV-a, aplicând același principiu ca la cluburile de fotbal masculin din Liga 3, echipa care va promova va fi stabilită în urma organizării unui joc de baraj în dublă manșă între echipele AFK Csiksereda Miercurea Ciuc și Măgura 2012 Bacău. În situația în care vor exista locuri vacante în Liga 2 pentru sezonul 2020/21, atunci ambele echipe vor promova, iar jocurile de baraj nu se vor mai disputa. Data de desfășurare a jocurilor de baraj va fi stabilită ulterior.
Din Liga 2 nu se va retrograda, iar în Liga 1 vor promova echipele aflate pe locul 1 în cele două serii.
În ce privește Liga 1 , urmează a nu retrograda nicio echipă, iar în ceea ce privește partea superioară a clasamentului se va adopta o decizie la o dată ulterioară în urma unei videoconferințe organizate cu ocupantele primelor șase poziții ale calsamentului Ligii 1.
Liga 1 la fotbal feminin sezonul 2020/21 se va desfășura într-o serie de 14 echipe, urmând a retrograda direct echipele situate la finalul sezonului pe locurile 13 și 14, iar ocupantele locurilor 11 și 12 vor participa la un joc de baraj cu echipele aflate pe primul loc în cele două serii ale Ligii 2, astfel încât din sezonul 2021/2022 să se revină la formatul cu 12 echipe în Liga 1 de fotbal feminin.
Obiectivele FRF în luarea deciziilor rămân în continuare aceleași:
Siguranța și sănătatea suporterilor, a jucătorilor, a staff-ului și a tuturor persoanelor angrenate în organizarea unei competiții sportive;
Sustenabilitatea financiară a cluburilor;
Producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru toate cluburile participante;
Specificitatea fiecărui eșalon.