În cursul zilei de marți, 20 martie 2018, la Palatul Administrativ din Baia Mare, în cabinetul președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea au fost semnate contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare pe activitatea de colectare a deșeurilor în nordul județului. Astfel, s-au semnat contractele pentru Zona 2, Sighetu Marmației și Zona 3, Moisei – Borșa. Serviciul de salubrizare în Zona 2 se adresează unui număr de 31 de unități administrativ-teritoriale, cu o populație însumată de peste 140.000 de locuitori, iar Zona 3, cuprinde cinci UAT-uri, populația deservită fiind de aproximativ 60.500 de locuitori.
Operatorii desemnați câștigători în procedura de licitație au la dispoziție un termen de 180 de zile perioadă de mobilizare, timp în care vor trebui să asigure mijloacele tehnice necesare activității de salubrizare, dar și să obțină toate autorizațiile și licențele necesare. Până la emiterea ordinului de începere a serviciului în baza contractelor actuale, activitatea de salubrizare în cele 36 de unități administrativ-teritoriale se va desfășura în continuare, în baza contractelor aflate în executare în acest moment. În momentul în care noile contracte vor intra în vigoare, toate celelalte vor fi reziliate.
În ceea ce privește zona de Sud a județului, în cele două zonă de operare, Sârbi și Târgu Lăpuș, procedura de atribuire a contractelor se află în derulare. Pentru zona 1, Sârbi, au fost depuse două oferte aflate în evaluare, în timp ce pentru zona 4, Târgu Lăpuș, nu au fost depuse încă oferte. În acest sens, autoritatea contractantă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor menajere în județul Maramureș (ADIGIDM) urmează să decidă soluția pe care o va aplica. Astfel, se iau în considerare fie derularea unei noi proceduri de licitație, fie atribuirea directă a contractului, ținând cont de valoarea redusă a acestuia, prin procedura negocierii directe.
Există toate premisele ca, la data la care Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Sârbi va fi operațional, să fie încheiate contractele și pentru zona de Sud a Maramureșului.