Administrația publică locală din Borșa dorește să transforme unitatea medicală în cel mai mare spital de recuperare din România.
Au fost demarate deja procedurile de transformare, iar acum este oficial.
„Ne apucăm de lucru la Spitalul de recuperare Borșa. Deocamdată începem cu Studiul de Fezabilitate (SF) și Documentația de avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru care am primit o finanțare de 1,8 milioane de lei de la Ministerul Sănătății.
Proiectul pentru modernizarea unității medicale este amplu, iar proiectanții s-au gândit la toate aspectele pe care le implică o unitate medicală care se respectă: de la facilități pentru medici și pacienți, până la specialități noi de care are nevoie orașul.
Se va construi un nou corp de clădire pentru urgențe, ATI, bloc operator, secții de acuți – chirurgie, pediatrie, neurologie, ortopedie, ginecologie, iar clădirea existentă va fi reabilitată și modernizată pentru recuperare: recuperare respiratorie, ortopedică și neurologică, reumatologie. Totodată, se vor moderniza și bazinele de înot și sala de sport. Pe lângă aceste investiții la spital, clădirea D3 va fi transformată în Secție paliativă.
Pe noul corp de clădire va fi construit heliportul și în imediata apropiere este proiectată deja o stație de ambulanțe”, spune .