Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunţă ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).
Menționăm că pot aplica studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.
Pentru anul 2020, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.
Studenții care au domiciliul sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din județul Ilfov, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov, str. Ruginoasa, nr. 4, sector 4, localitatea Bucuresti, în vederea înregistrării aplicațiilor.
Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 13.01.2020 – 14.02.2020, ȋn intervalul luni – joi, orele 10.00 – 15.30 și vineri, orele 10.00 – 13.00.
Informații suplimentare cu privire la condițiile de aplicare, documentele necesare ȋnregistrării aplicațiilor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 021 3302014, 021 3323708, sau se găsesc pe site-ul www.anofm.ro>AJOFM Ilfov>Comunicare>Materiale informative.