Populatia Romaniei va continua sa scada, cu aproximativ 7 milioane de locuitori pana in 2060, potrivit estimarilor, in nicio varianta de proiectare populatia neputand sa inregistreze cresteri, informeaza Institutul National de Statistica (INS) cu ocazia Zilei Mondiale a Populatiei (11 iulie).
INS a transmis cateva date referitoare la populatia Romaniei, aratand ca, in perspectiva anului 2060, se anticipeaza ca numarul populatei Romaniei va continua sa scada cu aproximativ 7 milioane locuitori (varianta mediana) in comparatie cu populatia rezidenta inregistrata in 2013.
„In nici o varianta de proiectare, populatia Romaniei nu va inregistra cresteri. In varianta optimista (presupunand cresterea fertilitatii, cresterea sperantei de viata si un sold pozitiv al migratiei externe), in 2060, tara noastra ar avea cu 5,7 milioane locuitori mai putin fata de 2013, iar in cea pesimista (presupunand scaderea si apoi mentinerea la un nivel redus a fertilitatii, cresterea sperantei de viata si un sold pozitiv al migratiei externe) populatia s-ar diminua cu 7,2 milioane locuitori”, precizeaza INS.
Potrivit sursei citate, la 1 ianuarie 2014, populatia rezidenta a Romaniei a fost de 19.942.600 locuitori, populatia feminina fiind majoritara, adica 10.204.200 persoane care reprezinta 51,2 la suta din totalul populatiei rezidente.
„Comparativ cu 1 ianuarie 2013, la 1 ianuarie 2014 se remarca adancirea fenomenului de imbatranire demografica prin reducerea ponderii populatiei tinere (de 0-14 ani) de la 15,7 la suta la 15,5 la suta (-49.500 persoane) si cresterea ponderii celei varstnice (de 65 ani si peste) de la 16,3 la suta la 16,5 la suta (+39.200 persoane). Populatia adulta (15-64 ani) reprezinta 68 la suta din total, in scadere cu 67.100 persoane fata de inceputul anului 2013. In cadrul populatiei adulte a crescut ponderea grupelor de varsta 15-19 ani, 25-29 ani, 35-39 ani, 45-49 ani si 60-64 ani si a scazut cea a grupelor de varsta 20-24 ani, 30-34 ani, 40-44 ani si 50-59 ani”, se mai arata in comunicat.
Sursa citata precizeaza ca in mediul urban locuiesc peste jumatate dintre locuitorii tari, respectiv 1.0747.400 persoane (53,9 la suta).
In 20 octombrie 2011, din cele 320 municipii si orase, doar 20 de orase aveau populatie rezidenta peste 100.000 de locuitori. Municipiul Bucuresti detinea 17,3 la suta din populatia urbana si 9,4 la suta din populatia tarii.
Primele 10 mari orase (municipii) din punct de vedere al numarului populatiei rezidente, sunt: Bucuresti (1.883.400 locuitori), Cluj (324.600), Timisoara (319.300), Iasi (290.400), Constanta (283.900), Craiova (269.500), Brasov (253.200), Galati (249.400), Ploiesti (209.900) si Oradea 196.400).
In mediul rural, in cele 2.861 de comune, conform rezultatelor Recensamantului Locuintelor si Populatiei din octombrie 2011, locuiau 9.195.300 persoane, reprezentand 46,1 la suta din populatia tarii, marimea medie a unei comune fiind de 3.214 locuitori.
In octombrie 2013, regiunea de dezvoltare Nord-Est (cu judetele: Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui) detinea cel mai mare numar de locuitori, cu o pondere de 16,4 la suta in populatia rezidenta a tarii. La polul opus se situa regiunea de dezvoltare Vest (formata din judetele: Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Timis) cu o pondere doar de 9,1 la suta in populatia rezidenta a tarii.
De asemenea, regiunea de dezvoltare Bucuresti–Ilfov este cea mai urbanizata regiune, populatia urbana reprezentand 90,2 la suta din populatia totala a regiunii.
In ce priveste speranta de viata la nastere, in anul 2013, aceasta a fost de 74,74 ani, in cazul femeilor fiind de 78,28 ani, cu peste sapte ani mai mare decat speranta de viata a barbatilor (71,24 ani).
Sursa: Mediafax