Vremea se încălzește și va fi apropiată de normalul lunii aprilie, cu excepția ultimelor zile ale lunii și a primelor zile din mai, când va fi mai frig, potrivit estimărilor meteo pe următoarele 4 săptămâni. Este vorba despre săptămâna cu minivacanța de Paște și 1 Mai. Va ploua mult mai mult decât media multianuală în unele zone ale țării.
În săptămâna 12 – 19 aprilie, temperaturile vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu posibilitatea unei abateri termice ușor pozitive, local în nord-est. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar cu posibilitatea unui deficit local în zonele montane.
Pentru săptămâna 19 – 26 aprilie, meteorologii estimează că temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
În săptămâna 26 aprilie – 3 mai, temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, local posibil ușor mai coborâte. Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile extracarpatice și local în cele centrale și la munte, dar mai ales în cele nord-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
În săptămâna 3 – 10 mai, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor putea fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar local cu o tendință deficitară.