Vezi VIDEO
Scapata de acuzatia opozitiei ca a trucat numararea voturilor pentru noua lege a pensiilor unitare, presedintele Camerei Deputatilor, democrat-liberala Roberta Anastase, a ajuns criteriu de numarare si subiect de glume chiar si printre pedelisti. Astazi, Mircea Man, presedintele PDL Maramures, i-a cerut unui primar din judet, in gluma, sa faca prezenta la Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara dupa „sistemul Anastase”, pentru a fi sigur ca sedinta este statutara.
Presedintele Camerei Deputatilor, democrat-liberala Roberta Anastase, a ajuns criteriu de numarare si subiect de glume chiar si printre pedelisti, dupa ce a fost acuzata de opozitia din Parlament ca a trucat numararea voturilor pentru noua lege a pensiilor unitare. Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Mircea Man, care este si presedintele PDL Maramures, i-a cerut astazi , 19 octombrie, primarului din Stramtura, Ioan Pasere, in amuzamentul liberalilor si pesedistilor, sa faca prezenta dupa „sistemul Anastase”.
„Cineva sa faca prezenta, sa vedem daca suntem statutari. Domnu’ Pasere, domnu’ Pasere, intre Grosi si Slatioara, cati sunt aicea. Numara, fii Roberta acuma. Numara, vezi cati suntem. Ha-ha-ha, sa-ti iasa vreo 51”, a spus Mircea Man, presedinte CJ Maramures, razand, in timp de din sala se scanda: „Roberta, Roberta!”
Pana la urma, la Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara, au fost prezenti 40 din cei 71 de primari maramureseni, fapt care a facut ca sedinta sa fie statutara. Iar Mircea Man a mai glumit o data pe seama colegei de partid, care conduce sedintele Camerei Deputatilor.
„Deci suntem in cvorum. Daca cineva din sala vrea sa mai numaram o data”, a spus, razand Mircea Man. Sedinta primarilor maramureseni s-a soldat cu acceptarea „asumarii proiectului de gestionare a proiectului privind constituirea a doua depozite de deseuri menajer”, in valoare de 63 milioane euro, insa, parerile edililor maramureseni in privinta celui mai de impact moment au fost impartite intre declarariea sedintei ca fiind statutara si adoptarea sistemului de numarare patentat de Roberta Atanase.
Sursa: Catalin Vischi