Fostul ministru al Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici acuză guvernul Orban și spune că România ar fi avut banii necesari gestionării pandemiei.
„500 de milioane de euro pentru serviciile de asistență medicală primară ar fi fost astăzi în contul României, în lupta cu acest coronavirus. Dar un guvern PNL ce se hrănește cu incompetență și aroganță, poate deveni o armă letală în momente de criză. Mai ales atunci când, prin deciziile sale, a BLOCAT (ar fi interesant să aflăm şi motivul !!!????) un program strategic, gândit pentru cei peste 11.000 de medici de familie, care ar fi trebuit să asigure românilor servicii de asistență medicală, degrevând spitalele – suprapopulate, de altfel – de cazurile mai puțin urgente sau grave.
Anul trecut, în calitate de Ministru al Finanțelor Publice, am semnat cu Banca Mondială, un Acord de împrumut de 500 de milioane de euro ce puteau fi utilizați ACUM, pentru îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă medicală primară pentru populaţia din zonele mai puțin accesibile din țară.
Programul prevedea 3 arii de acțiune: întărirea asistenței medicale comunitare și extinderea pachetului de servicii de bază în asistență medicală primară pentru persoanele vulnerabile neasigurate; reorientarea sistemului medical, centrat pe spital, către o asistenţă medicală primară eficientă, prin diversificarea pachetului de servicii și îmbunătățirea mecanismelor de plată, precum și prin implementarea unei scheme de ajutor de minimis pentru cabinetele de medicină de familie; creșterea eficienței cheltuielilor în sectorul de sănătate prin abordarea aspectelor critice legate de costuri.
Când interesele meschine primează, România va avea numai de pierdut!
Iar, când la guvernare e Orban&Co., totul se duce pe ”Apa Sâmbetei”…
Csf!? Ncsf!!!…”, a scris teodorovici pe Facebook.