Vezi VIDEO
Ministerul Educatiei a publicat online lista beneficiarilor eligibili pentru Programul Euro 200. Este vorba despre elevii si studentii care provin din familii cu venituri modeste si care pot primi un ajutor financiar de la stat pentru achizitionarea de calculatoare. Sprijinul financiar oferit de stat este in valoare de 200 euro.
Pe lista beneficiarilor eligibili se regasesc si 135 de elevi din Maramures, majoritatea din mediul rural. In perioada imediat urmatoare, Ministerul Educatiei va afisa si lista celor selectati in program, insa reprezentantii Inspectoratului Scolar Maramures sunt optimisti si cred ca toti cei declarati eligibili vor primi in cele din urma sprijinul financiar oferit de stat.
„Lista aceasta s-ar putea sa fie aprobata prin ordin de ministru si sa beneficieze toti cei care sunt pe aceasta lista, depinde de alocatia bugetara pe care o are Ministerul Educatiei pentru acest program. Avand in vedere ca anul trecut cei care s-au aflat in aceasta pozitie de eligibilitate au beneficiat toti, speram ca si anul acesta sa fie tot asa”, a declarat Pavel Filip, purtator de cuvant al ISJ Maramures.
Banii primiti de la stat nu vor fi suficienti pentru achizitia unui calculator, iar tinerii vor mai trebui sa achite cel putin 300 lei pentru a-si cumpara fie un computer, fie un laptop, in functie de componentele alese si de posibilitatile fiecaruia.
„Depinde foarte mult pentru ce vor folosi acest calculator, dar in principiu in jur de 300 de lei este diferenta pe care ei trebuie sa o achite pentru un desktop destul de bunicel. Daca doresc un laptop, cel care se incadreaza in specificatiile minime de la Ministerul Educatiei, vor trebui sa achite aceeasi diferenta, 300 lei, ca si la calculator”, a declarat Mariana Ontiu, reprezentanta unei firme de vanzari de calculatoare.
Imediat dupa afisarea listei beneficiarilor, toti cei respinsi vor avea un termen de cinci zile pentru a contesta aceasta decizie, urmand ca rezultatele finale sa fie facute publice pe 24 iunie.
Anul trecut, in Maramures, au beneficiat de acest sprijin financiar peste 200 de elevi.
Sursa: Tania Purcaru