În plină criză energetică, un exerciţiu strategic al Austriei pune Europa pe jar. Viena îşi pregăteşte populaţia pentru o pană uriaşă de curent. Potrivit austriecilor, continentul a fost în pericol să rămână în beznă de două ori numai anul acesta. O dată după o problemă la una dintre centralele româneşti.
O pană de curent, care ar putea lăsa tot continentul în beznă zile în şir este cea mai nouă temere a europenilor. Efectele ar fi devastatoare. Pentru că fără electricitate tot ce ţine de modul modern de viaţă se prăbuşeşte: rămânem fără alimentare cu apă, fără transport, sistem de sănătate, fără încălzire, internet sau televiziune.
În doar câteva zile, sistemul de apărare şi ordine publică s-ar prăbuşi, iar pe străzi s-ar putea instala anarhia.
Un scenariu sumbru, dar iminent, sunt de părere austriecii, care se pregătesc de zor pentru un o cădere masivă a reţelei electrice.
Europa trece în această iarnă prin cel mai mare test
Potrivit experţilor, sistemul energetic european ar putea trece, iarna acesta, prin cel mai mare test. Deja criza se simte în aproape toate ţările, fie printr-o lipsă de combustibil sau o explozie a preţului facturilor. Un alt pericol îl reprezintă posibile atacuri cibernetice. Pentru că sistemele energetice naţionale sunt interconectate, sabotarea unuia ar putea avea un efect de domino.
Silvia Vlăsceanu, expert în energie: ”Ceea ce putem face este să limităm efectele unui astfel de incident. De aceea există noţiunea de infrastructură critică, a cărei întrerupere ar putea pune în pericol viaţa oamenilor. Şi aici este cazul spitalelor, reţelelor de apă şi canalizare, există alimentări secundare”.
În Occident se fac exerciţii de informare a populaţiei de aproape 20 de ani, după ce în 2003, în Statele Unite a avut loc o uriaşă pană de curent, care a lăsat în beznă nord-estul ţării şi a afectat 55 de milioane de oameni. Pana de doar două ore i-a costat atunci pe americani peste 8 miliarde de dolari.