Centrul Europe Direct Maramureş, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș – entitate afiliată în proiect, organizează evenimentul: „EUROPA MAI APROAPE DE OAMENI – dezbatere pe tema educației – pregătirea cetățenilor pentru viitor prin educație și competențe”.
Temele puse în dezbatere sunt: Competențe și calificări; Ce face UE pentru a promova inovarea în educație? Exemple de inovare; Un spațiu european al educației; Programul SELFIE; Adaptarea programelor școlare la cerințele de pe piața muncii; Dezvoltarea competențelor cheie.
Evenimentul, care se va desfăşura joi, 20 februarie, începând cu ora 14.30, la Biblioteca Judeţeană, se adresează maramureșenilor interesați în promovarea educației ca factor de schimbare și progres: studenți, elevi, cadre didactice, inspectori școlari, reprezentanți și voluntari ONG, autorități locale, reprezentanți IMM, precum și alte persoane implicate în activități educaționale în beneficiul comunităților locale.