Liderii PSD Maramures au atentionat conducerea centrala in legatura cu intarzierea partidului de a intocmi o lista cu posibilii candidati la alegerile pentru Parlamentul European, aratand ca nu pot sa stranga semnaturi pentru sustinerea candidatilor atata vreme cat acestia nu se cunosc. Atat secretarul general al PSD Maramures, Ion Blajan, cat si Mircea Dolha, presedintele PSD Baia Mare, au cerut sefilor de la Bucuresti sa accelereze procesul de nominalizare a candidatilor.
Ion Blajan a spus ca i-a atentionat pe trei dintre membrii biroului national de conducere a partidului in legatura cu aceasta problema, la discutiile avute cu acestia chiar in Baia Mare. Mesajul a fost transmis secretarilor Georgian Pop, Gabriel Ciachir si Marian Neacsu, care au verificat activitatea organizatiei in cursul zilei de ieri, 25 martie.
”Nu poti sa pui listele de semnaturi inaintea listelor de candidati. Listele se fac la centru, dar procesul trebuie grabit. Cel putin 15 membri trebuie sa ii stim, pentru ca deocamdata nu putem sa le cerem oamenilor decat sa semneze amintid faptul ca Adrian Severin va fi unul dintre candidati, pentru ca de ceilalti nu suntem siguri”, a declarat Ion Blajan.
Un mesaj asemanator a avut si Mircea Dolha, care a spus ca s-a facut o recomandare de a grabi nominalizarile pentru alegerile PE. ”Au existat din partea organizatiei noastre nemultumiri. Au fost nemultumiri fata de ritmul lent al nominalizarilor atat la nivelul deconcentratelor, cat si in ce priveste candidatii la alegerile pentru Parlamentul European”.
Mircea Dolha a explicat ca intarzierea numirilor pe post se datoreaza faptului ca, in prezent, coalitia merge prost, iar cea a nominalizarii candidatilor pentru europarlamentare de o indecizie de moment. Liderul social-democratilor baimareni nu a dorit sa raspunda daca Maramuresul va avea un candidat propriu in vara, stiut fiind ca la un moment dat s-a spus ca organizatia il va sustine pe fostul deputat Dan Mihalache. Acesta insa pare scos din calcule, mai ales ca nici nu si-a mai facut prezenta prin organizatie dupa alegerile din toamna trecuta.
Sursa: Meda Muntean