Finala Eurovision România 2019 și-a desemnat câștigătorul, duminică seară. Unul surprinzător! Ester Peony a câștigat Selecția Națională și va reprezenta România la Tel Aviv.
În premieră, doi câștigători Eurovision – Netta și Emmelie de Forest au urcat pe scena finalei naționale, iar seria recitalurilor serii a fost completată de Inis Neziri, laureata marelui trofeu Cerbul de Aur 2018.
Ordinea intrării în concurs:
1. „Renegades” – Linda Teodosiu
2. „Right now” – Olivier Kaye
3. „Dear father” – Laura Bretan
4. „Skyscraper” – Teodora Dinu
5. „We Are The Ones” – Claudiu Mirea
6. „Your journey” – Aldo Blaga
7. „On a Sunday” – Ester Peony
8. „Daina” – Letitia Moisescu & Sensibil Balkan
9. „Army Of Love” – Bella Santiago
10. „Destin” – Trooper
11. „Without You (Sin Ti)” – Dya & Lucian Colareza
12. „Underground” – Mirela Vaida
Reprezentantul României la Eurovision a fost ales de un juriu format din Tali Eshkoli, Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest, laureata a ediției din 2013, Deban Aderemi și William Lee Adams, jurnaliști și influenceri consacrați în fenomenul ESC, Șerban Cazan, Head of Production HaHaHa Production și celebrul artist moldovean Alex Calancea.
Publicul a fost al șaptelea jurat al finalei naționale.
În urma deliberării juriului şi a notelor publicului, cea care ne va reprezenta ţara la Tel Aviv este Ester Peony.