Pungile de sărăcie din Baia Mare sunt în permanenta atenție a autorității locale. Astfel, reprezentanții Poliției Locale Baia Mare s-au sesizat cu privire la faptul că în zona străzii Motorului și Gara CFR Baia Mare, în apropiere de depoul Urbis, mai multe familii de romi și-au întemeiat locuințe provizorii, existând pericolul de extindere a lor. Poliția Locală a acționat cu celeritate în vederea îndepărtării și igienizării locației, fiind identificate persoanele găsite la aceste locuințe în vederea relocării lor spre adresele de domiciliu. La fața locului printre cele 20 de persoane identificate au fost și minori.
S-a luat legătura cu reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Maramureș pentru a fi luate măsurile legale ce se impun în fiecare caz, Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a fost prezent la acțiune, dorind să vadă cum se verifică legalitatea situaţiei fiecărei persoane, unde este domiciliul lor, dacă au acte de identitate în Baia Mare sau nu, orientându-și atenția în special pe situația copiilor.
Astfel de acțiuni vor mai fi organizate pentru ca municipalitatea să aibă o imagine clară a celor care locuiesc în aceste zone, pentru a putea fi luate măsurile optime pentru integrarea acesor comunități defavorizate.