Fenomenele meteorologice periculoase produse in luna iunie in Maramures au afectat comunele Cernesti, Barsana, Somcuta Mare si Valea Chioarului, producand pagube de peste o jumatate de milion de lei.
Vremea a cauzat pagube de in valoare de 558.400 lei in luna iunie, in patru comune din Maramures (Cernesti, Barsana, somcuta Mare si Valea Chioarului), conform unei centralizari a Institutiei Prefectului. Aversele torentiale de ploaie au dus la producerea de scurgeri de pe versanti care au afectat doua locuinte si 12 anexe gospodaresti.
Debitele si nivelurile crescute ale vailor si paraielor au dus la revarsarea acestora din matca. Acestea au transportat aluviuni si material lemnos, colmatand un pod si 22 de podete. De asemenea, apele revarsate au spalat si degradat 0,4 km de drum national, 0,4 km de drum judetean si 8,1 km de drum comunal.
„Evaluarile pagubelor produse in luna iunie pe teritoriul judetului Maramures au fost efectuate de catre comitetele locale pentru situatii de urgenta, iar centralizarea a fost realizata de catre secretariatul tehnic al Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta. Am trimis centralizarea la Ministerul Administratiei si Internelor in vederea primirii de fonduri pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase”, a declarat prefectul Sandu Pocol.
Viiturile produse pe cursurile de apa au inundat 18,75 hectare de teren agricol (din care 9,75 sunt hectare de teren cultivate, iar 9 hectare sunt pasuni si fanete), respectiv au colmatat 31 fantani si puturi de apa.
Sursa: I.O.