Vezi VIDEO
Cum transporti cel mai usor doua tone de alcool contrafacut? Simplu, cu o ambulanta falsa. Ideea i-a venit un aradean de 27 de ani. N-a scapat nici asa de politisti, pentru ca acestia l-au oprit pe drumul ce leaga Oradea de Satu Mare. Aradeanul a intrat si in atentia Serviciului Politiei Rutiere (SPR) Maramures, pentru ca la sfarsitul anului trecut agentii maramureseni l-au depistat la volanul unui vehicul neinmatriculat si cu numere false.
Tanarul a fost prins in Bihor, unde agentii l-au depistat in trafic pe DN 19, în localitatea Biharia. El se afla la volanul unei ”ambulante”, care le-a atras atentia agentilor pentru ca avea probleme la sistemul de lumini.
Ghinionul tanarului a fost ca masina nu avea nici inspectia tehnica la zi, ceea ce i-a determinat pe oamenii legii sa fie si mai suspiciosi. Prin urmare, s-a trecut la o verificare si mai atenta, descoperindu-se ca ambulanta este… falsa. Însemnele specifice salvarii, crucea, girofarul, inscrisul 112, erau prinse de masina cu magneti.
Politistii au constat apoi ca ”pacientul” din ambulanta erau recipente pline cu alcool. Tanarul avea in spate 2.000 de litri de alcool contrafacut. El le-a aratat politistilor o copie a unui buletin, dar la verificare s-a stabilit ca actul nu era a lui.
Politia a informat ca C.I. din Arad conducea o autoutilitara cu numere de înmatriculare temporare. ”Cu ocazia controlului, conducatorul auto a declarat ca se numeste L.C., ca are domiciliul în Timisoara si ca poseda permis de conducere categoria „B”. În urma verificarilor efectuate de politistii S.P.R., celui în cauza i-a fost stabilita adevarata identitate si s-a constatat ca acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a precizat IPJ Bihor.
Comisarul sef Dorin Sava, seful SPR Bihor, a spus ca tanarul a fost verificat si s-a stabilit ca nu mai avea dreptul sa conduca din 28 noiembrie 2008, cand SPR Maramures l-a identificat in timp ce conducea un autoturism care nu era înmatriculat si avea numere false.
Cercetarile sunt continuate sub aspectul savarsirii infractiunilor de achizitionare de alcool de la alti antreprenori decat cei autorizati, conducerea unui autovehicul avand dreptul de a conduce suspendat, fals privind identitatea.Politistii au ridicat in vederea cercetarilor numerele si certificatul de inmatriculare ale autoturismului, girofarul si însemnele de ambulanta.
Sursa: Vasile Dale
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult