Acum400 de ani, parintele astronomiei observationale, Galileo Galileiorienta spre cerul instelat o luneta realizata chiar de el insusi, dupaschite care circulau in epoca, iar rezultatele primelor observatiirealizate au fost publicate intr-o brosura numita ”Mesagerul stelelor”.Acesta a fost unul dintre primii pasi pe care astronomia i-a facut cumult curaj pentru a se desprinde de conceptiile asupra universuluirevelate filozofic si a deveni o stiinta care poate cuantifica siexplica, in limita datelor stiintifice existente – infinitul …Universul! Suntem in anul 2009 – anul cu cea mai mare audienta in lumeaintreaga a astronomiei – Anul International al Astronomiei!
Acum40 de ani, cu numai doua saptamani inainte de un eveniment colosal alcivilizatiei umane – primele urme lasate pe Luna de membrii echipajuluiamerican Apollo 11, pe 20 iulie 1969, la Baia Mare, Romania, planetaPamant era inaugurat primul planetariu public din Romania si uniculpana in prezent din Transilvania.
La 1 iulie 1969, BaiaMare a devenit un punct vizibil pe harta astronomiei mondiale si uncentru de promovare a acestei stiinte, a celor mai recente datestiintifice privind Universul, o atractie mereu de actualitate pentrupublicul larg din tara si strainatate. La aceasta data s-a realizatprima proiectie publica cu proiectorul stelar ZKP-1 de la firma Zeissdin Jena, Germania. In anul urmator, 1970, Planetariului i s-a alaturatObservatorul astronomic si camera de observatii solare.
Pentrumarcarea celor 40 de ani de la inaugurarea primului planetariu publicdin Romania, Muzeul de Mineralogie Baia Mare si Planetariul Baia Mare,organizeaza in perioada 1-2 iulie 2009, un simpozion aniversar, subpatronajul Consiliului Judetean Maramures care ii va reuni pe cativadintre cei mai buni specialisti ce-si desfasoara activitatea laPlanetariile din Romania, respectiv cele din Galati, Pitesti, Suceavasi Constanta precum si specialisti de la cluburi astronomice si lectoriuniversitari.
Invitat special la acest simpozion estepresedintele Comisiei de Educatie si Dezvoltare a Uniunii AstronomiceInternationale si Punct unic de Contact pentru Romania al AnuluiInternational al Astronomiei 2009, dr. Magda Stavinschi.
Incadrul manifestarilor aniversare, alaturi de sustinerea comunicarilorstiinifice si evocarea unor momente din istoria Planetariului Baia Marede catre personalitati car e si-au pus amprenta asupra dezvoltarii salesau au fost martorii unor momente importante, va fi inaugurata nouasala multifunctionala a planetariului, va fi vernisata expozitia defotografie documentara ”Primul roman in Cosmos: Dumitru Prunariu” sivor fi lansate doua publicatii – prima, brosura ”1969 – 2009: 40 de anide astronomie la Planetariul Baia Mare”, brosura ce poarta titlulsimpozionului aniversar si o a doua, studiul prof. univ. Sass I. HubaA.,”Introducere in astronomie”, carte publicata sub EdituraUniversitatii de Nord Baia Mare.
Expozitia”Primul romanin Cosmos: Dumitru Prunariu” poate fi vizitata la sediul Planetariuluidin str. George Cosbuc, nr.16, in perioada 1 iulie – 31 decembrie 2009.
Inanul 2009, Anul international al Astronomiei, Planetariul Baia Mareeste una dintre ferestrele deschise larg spre cer catre spectacolulformidabil al Universului, care va asteapta sa-l descoperiti.
Sursa: Ioana Osan