Vezi VIDEO
Mai ceva ca la MasterChef s-au intrecut in arta culinara reprezentantii URBIS si ISU Maramures, in cadrul Cupei Transportatrului, eveniment ce cuprinde numeroase concursuri si competitii. In zona lacului Nistru, bucatarii au incins focul si au preparat, ca la carte, ceaune intregi de gulas si ciorba de burta. Nu au lipsit nici deserturile, care au fost insa in apanajul doamnelor. Fara sa se dea in laturi de la niciun efort gastronomic, angajatele URBIS au gatit torturi de fructe si ciocolata, tiramisu si alte sortimente de prajituri delicioase.
Bucatarii, echipati si dotati corespunzator, au folosit ingrediente secrete pentru a da cel mai bun gust preparatelor, fara a dezvalui insa tainele unui gulas perfect.
“Gulasul se face musai la ceaun. Se face gulas unguresc, in ceaun romanesc si pe foc de la Nistru. Toate ingredientele care se folosesc in general la un gulas le folosesc si eu, dar am si un ingredient secret, un preparat facut de mine, o pasta condimentata, dar fiind secret, nu pot sa va dezvalui ingredientele. Si bineinteles pasiune si suflet, si colegi de ajutor, o bere si o tuiculita si sigur iese gulasul bun”, a marturisit Ioan Codrea, bucatar sef la echipa URBIS.
Cealalta echipa, arpatinand Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Maramures, a impresionat juriul, pe langa gulas, si cu o ciorba de burta, preparata ca la carte.
“Burta am luat-o din macelarie, pentru ca nu luam niciodata burta prefiarta, apoi maduva din oase, pe care o preparam dinainte, o fierbem si o dam cu sare, smantana din separator, amestecata cu galbenusuri de ou si zarzavaturile. Gustul final este dat de ultimele condimente – otetul, usturoiul si ardeiul iute”, a explicat bucatarul sef Mugur Bacinski.
In paralel cu concursul de gatit, a avut loc si o competitie de pescuit sportiv la crap, la care au luat parte 11 echipaje.
“Cupa Transportatorului cuprinde mai multe competitii sportive, precum pescuitul sportiv, tenis de masa si sah. Astazi, la Nistru, avem concursul de pescuit sportiv, dar si cel de gatit. La pescuit avem 11 echipaje, marea majoritate de la Urbis, dar si de la Vital sau Unitatea Militar”, a explicat Ioan Firte, organizator.
Printre favoritii la castigarea concursului de pescuit stationar s-a numarat si primarul localitatii Recea, Pavel Octavian, cu o captura invidiata de ceilalti pescari.
“Stam pe balta de dimineata, de la ora 7. Am venit la Cupa Transportatorului si ne simtim foarte bine, chiar daca peste mananca putin mai subtirel. Am prins un caras la vreo 400 de grame si vreo patru carasei la vreo 60-80 de grame si cred ca sunt favorit in cursa pentru titlu”, a declarat Pavel Octavian.
Concursurile din cadrul Cupei Transportatorilor vor continua saptamana viitoare, cu intrecerile de tenis de masa si sah.
Sursa: Tania Purcaru