Vezi VIDEO
Zi de sarbatoare a fost astazi, 26 aprilie, pentru comunitatea germana din Maramures. Impreuna cu invitati din mai multe judete, membrii Forumului Democrat German din Maramures si simpatizanti ai culturii si traditiilor germane au luat parte la manifestare. Aceasta este organizata in fiecare an, cu scopul de a face cunoscute cateva dintre obiceiurile specifice acestui popor, dar si pentru a mentine legaturile dintre membrii comunitatii.
Imbracati in costume si rochii traditionale germane, participantii s-au intalnit la primele ore ale diminetii la sediul Forumului Democrat German din Baia Mare. Ei au marturisit ca evenimentul are o importanta deosebita in viata comunitatii nemtesti, in conditiile in care nu doar cei mari duc traditia mai departe, ci si copiii, care urmeaza cursurile scolare in limba germana. Astfel, in cadrul intalnirii, ei pot sa se cunoasca mai bine si, totodata, sa invete despre valorile nemtesti.
„Aceste eveniment inseamna foarte mult pentru noi, mai ales pentru cei care avem copii la sectia germana din Baia Mare. Participam de cand era fetita la gradinita, iar acum este in clasa a VI-a, pot sa spun ca de circa 7 – 8 ani venim. Odata ce ne-am dat copiii la scoala germana, am imprumutat si din obiceiurile si traditiile poporului german. Intotdeauna este bine sa luam ce este frumos si util pentru copiii nostri”, a precizat una dintre participante, Maria Itu.
Participantii au pornit in parada pe strazile orasului, fiind precedati de o fanfara formata din tineri care fac parte din comunitatea germana. Ei au intonat cantece traditionale pe tot parcursul manifestarii, pana la biserica romano-catolica „Sfanta Treime”, unde a avut loc o slujba speciala in limba germana. Mai apoi, membrii Forumului Democrat German din Baia Mare, dar si invitatii din celelalte judete, au luat parte la un spectacol cu cantece si dansuri specifice, care a avut loc la Teatrul Municipal din Baia Mare.
„Este o zi foarte importanta pentru noi, este un eveniment cultural, o intalnire culturala. In fiecare an organizam acest eveniment, ne intalnim cu membrii forumului, mai avem si alti invitati de la alte forumuri din judetul Satu Mare, judetul Salaj, judetul Bihor si sectia noastra de germana. Chiar ne bucuram foarte, foarte mult ca reusim in fiecare an sa ne intalnim, este un eveniment special pentru noi”, a aratat presedintele Forumului Democrat German din Baia Mare, Clara Sinn.
Organizatorii evenimentului au precizat ca acesta are loc in Baia Mare de aproape un deceniu si ca, in fiecare an, tot mai multe persoane aleg sa participe. Printre cei care se alatura manifestarii nu sunt doar membri ai forumului, ci si simpatizanti ai culturii si traditiilor nemtesti.
Sursa: Gabriela Kuhajda