Un eveniment rutier care a avut-o drept protagonista pe o soferita incepatoare a avut loc in aceasta dimineata pe strada Mihai Viteazul din Dej. O conducta de gaze a fost rupta, iar un gard din beton si terasa unei case distruse, dupa ce aceasta nu a mai stapanit masina si a parasit soseaua. Femeia, aflata la volanul unel masini inmatriculate in Maramures, a virat stanga de pe strada Nichita Stanescu pentru a se incadra pe strada Mihai Viteazul, dar, din cauza demarajului prea puternic pe care si l-a luat in momentul virajului, fiind vorba de o strada in rampa, nu a mai apucat sa indrepte volanul, astfel a ajuns pe terasa unei case din coltul strazii, dupa ce a trecut printr-un gard din beton si a rupt o teava de gaz.
Locuitorii din zona au avut prezenta de spirit si au oprit imediat alimentarea conductei cu gaze naturale, pentru a evita o tragedie. Din fericire, atat soferita, cat si sotul acesteia, aflat pe locul din dreapta, au scapat nevatamati. Din pacate insa pentru ei, asigurarea obligatorie a autoturismului inmatriculat in judetul Maramures expirase de ceva vreme, astfel incat vor fi nevoiti sa suporte toate pagubele din propriul buzunar si mai mult decat atat, sa plateasca o amenda usturatoare, deoarece au pus in circulatie un autoturism care nu avea incheiata o polita de asigurare obligatorie.
Cei de la compania de gaze s-au deplasat in zona, pentru a remedia problema la retea. Vecinii au fost cei care au reusit cu mare dificultate sa scoata masina ramasa suspendata deasupra terasei.
Sursa: Vasile Dale