De praznicul imparatesc Adormirea Maicii Domnului, comuna Sapanta va gazdui cea de-a sasea editie a Festivalului Intercultural de Traditie Maramureseana ,,Drumul lung spre Cimitirul Vesel”. Evenimentul va avea loc in 15 si 16 august, organizator fiind Peter Hurley, irlandezul indragostit de Maramures. Pentru amenajarea scenei si a foisoarelor au fost adusi 25 de metri cubi de lemn uscat din Bistrita Nasaud cu un TIR oferit de un sighetean, iar o alta persoana a oferit motorina pentru transport.
Evenimentul va avea loc pe o pajiste, aflata la 4 km de Cimitirul Vesel. In mijlocul pajistei va fi amplasat un ring de dans, iar in mijlocul acestuia va fi o masa inalta pe care vor sta muzicantii, ca sa vada dansatorii. Deasupra muzicienilor va fi un fus din frasin de cinci metri, iar de la fus va porni o panza alba de 900 metri patrati care va fi parasolar peste ringul de dans. In jurul ringului de dans vor fi sapte ciupercute a cate 30 de metri patrati unde participantii vor putea sa invete mestesuguri traditionale maramuresene.
Turistii vor putea gusta bucate din Maramures, gatite de socacitele din Sapanta, iar doritorii se pot caza in casele acestora. Sambata, de la ora 15.00, vor incepe atelierele de lucru, de la ora 17.00 vor sustine discursuri primarul si parohul comunei, iar de la ora 19.00 va incepe dansul si pe scena va urca artisul Gheorghe Turda.
Duminica, Grupul Iza va sustine un concert pentru cei prezenti. Invitatul special al evenimentului este Mircea Florin, alaturi de care vor urca pe scena artisti din Satu Mare.
,,Ne gandim sa facem un live web streaming cu ce se intampla acolo. Ideea a venit acum doua zile, cand am plecat de la Sapanta cu o doamna care locuieste in Baia Mare, dar este din Sapanta si sora ei pleaca in Italia si nu va fi la festival. In aceeasi zi am primit o oferta de la o firma care vrea sa vina sa faca live streaming. Vor fi cinci camere care vor face live streaming de acolo. O camera va fi pentru public ca sa zica <<Salutare!>>, iar celelalte vor transmite ce se intampla pe pajiste”, a declarat irlandezul Peter Hurley, coordonatorul proiectului.
40 de biciclete vor fi puse la dispozitia turistilor pentru a vizita peisajele Maramuresului. Taxele, impreuna cu bugetul artistilor, vor scoate din buzunarele organizatorilor 17.000 de lei, dar acestia au primit sponsorizari de la diferite insitutii.
,,Vreau sa ii multumesc lui Peter pentru ca de data aceasta, mai mult ca in alti ani, a oferit el institutiei Consiliului Judetean Maramures posibilitatea de a fi mai aproape de acest festival, de Peter. Cand am vazut prima data, impreuna cu domnul consilier Tivadar, bugetul festivalului am stiut ca trebuie sa fim mai aproape. Am stiut ca trebuie sa identificam o suma de la Consiliul Judetean prin care sa ajutam financiar, in primul si primul rand, pentru ca celelalte lucruri legate de lemn, de motorina sa zicem ca le rezolvam prin sponsorizari. E nevoie si de o parte financiara. Sunt convins ca in ultima vreme, de cand am vazut noi, bugetul, cheltuielile festivalului au crescut de atunci si e nevoie de mai mult. La momentul respectiv am crezut ca undeva la 50% din intreaga suma necesara festivalului daca o acordam e bine, dar uite ca nu e suficient si o sa incercam impreuna cu domnul Tivadar, care stiu ca e foarte aproape de intreg sufletul acestui festival, sa gasim mai departe posibilitati de a ajuta aceasta manifestare care devine o emblema, pana la urma, pentru judetul Maramures”, a marturisit Gabriel Zetea, vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures, unul dintre sponsorii festivalului.
Detalii despre transport, cazare, dar si alte informatii utile se pot gasi pe site-ul www.drumullung.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului www.facebook.com/DLCV.festival.
foto arhiva
Sursa: Carmen Bizău