Astazi, 23 octombrie, intre orele 10.00 si 13.00, la Sectia I Civila din cadrul Tribunalului Maramures s-a organizat Ziua portilor deschise. Toti cei care au dorit sa vada cum se desfasoara un proces sau pur si simplu cum arata o sala de judecata sau un birou de magistrat au avut acces.
„Este o zi in care justitiabilii, indiferent de varsta, profesie sau alte criterii, chiar daca nu au calitatea de parte intr-un proces aflat pe rolul instantei ci pur si simplu sunt manati de curiozitatea de a vedea ce inseamna o instanta de judecata, au posibilitatea sa vina, sa viziteze spatiile instantei chiar si cele care in mod normal nu ar fi accesibile daca ar veni si ar participa in calitate de parti sau martori intr-un proces. In cadrul acestui eveniment am avut deja o serie de invitati, o clasa de elevi de la Liceul Sincai care au avut norocul sa prinda si o sedinta de judecata in curs de desfasurare si au intrat in sala si au asistat la desfasurarea catorva procese, au vorbit cu presedintele completului de judecata, au vazut birourile a doi dintre magistratii instantei, au avut acces in arhiva sa vada cum se arhiveaza dosarele, cum se prezinta acestea partilor care le solicita pentru a fi studiate si au avut ocazia sa puna intrebari”, a declarat Daniela Waltner, judecator.
Cei mai impresionati de turul facut in institutie dar si de tot ce au vazut au fost liceenii. Unii dintre ei au spus, la finalul vizitei, ca se gandesc la o cariera in Justitie.
„Am intrat pentru prima data intr-o sala de judecata, am vazut desfasurandu-se o sedinta, ni s-au aratat incaperile, arhiva, birourile si m-a impresionat seriozitatea oamenilor. Nu cred ca este domeniul care mi se potriveste mie cel mai bine, am alte optiuni dar este un domeniu in care merita sa vii sa lucrezi”, a precizat Cristina Bolos.
„In primul rand, m-a impresionat felul in care se lucreaza aici, seriozitatea dansilor si felul in care actioneaza asupra situatiilor. Si da, m-as vedea sa lucrez in acest domeniu deoarece imi place sa lucrez, sa relationez cu oamenii si sa-i ajut pe cat posibil”, a spus Diana Oniz.
Astfel de evenimente se desfasoara in majoritatea institutiilor statului si au ca scop crearea de punti de comunicare intre omul de pe strada si angajatii din birouri. Mai mult, pentru tineri aceste vizite pot fi determinante in alegerea unei cariere.
Sursa: Ana Pop