Doua accidente de circulatie s-au produs astazi dupa amiaza in judetul Maramures. Primul a avut loc in municipiul Baia Mare, in jurul orei 14.00, pe strada Grivitei. Un autoturism a lovit o caruta si o persoana a fost ranita. Victima a fost preluata de un echipaj SMURD si a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare pentru investigatii medicale.
Al doilea eveniment rutier s-a produs in localitatea Baita de Sub Codru in jurul orei 15.30. Din primele informatii, se pare ca un copil in varsta de 8 ani a iesit cu bicicleta din curtea unui imobil direct in drumul judetean 182B. A fost surprins si accidentat de un autoturism Dacia 1310 condusa de un barbat din localitatea Almasu, judetul Salaj.
Copilul a fost preluat de un echipaj SMURD si a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare pentru investigatii suplimentare. Politistii l-au testat pe sofer cu aparatul etilotest, rezultatul inregistrat fiind zero. Cercetarile continua in acest caz.
Sursa: Vasile Dale