Absolventii facultatii de medicina au trecut prin emotii mari la sfarsitul saptamanii trecute. La concursul de rezidentiat din acest an, care a avut loc duminica, 20 noiembrie, s-au prezentat 36 de maramureseni. Examenul s-a desfasurat in sase centre universitare, dar maramuresenii au sustinut probele in Cluj Napoca.
Posturile scoase la concurs sunt pentru medicina de urgenta, ATI, neonatologie, oncologie, farmacie clinica, specialitati unde nu exista in prezent o acoperire suficienta cu personal calificat. Subiectele de examen au fost proprii fiecarei univesritati, dar bazate pe o tematica comuna si respectand o metodologie unica, in conformitate cu legislatia in vigoare.
Ocuparea locurilor se face in ordinea punctajului de promovare obtinut, pe fiecare centru universitar, in limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu in centrul respectiv, alcatuindu-se o singura clasificare pe centru universitar pentru fiecare domeniu.
Pentru posturile scoase la concurs pentru care nu s-au inscris candidati sau posturile pentru care candidatii nu au obtinut punctajul minim de promovare nu se vor putea alege de alti candidati.
In aceasta sesiune s-au inscris la concurs 5.025 de absolventi ai universitatilor de medicina si farmacie pe un numar 2.998 locuri si 812 posturi. Dintre cele 2.998 locuri scoase la concurs, 2.600 sunt pentru medicina, 290 locuri pentru medicina dentara si 108 pentru farmacie.
Majoritatea candidatilor au sustinut concursul in centrele din Bucuresti (1773), Cluj Napoca (821) si Iasi (770). Restul candidatilor au optat pentru Timisoara (601), Craiova (552), Tg. Mures (508).
Sursa: Adina Timis