Drumurile naționale care traversează municipiul Baia Mare se află în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj Napoca. Aceste tronsoane sunt: Dura – Dacia Service (Bdul Independenței), Șoseaua de Centură – str. Europa – str. Dumbravei – str. Mihai Eminescu până la limita cu comuna Groși și Bdul București de la intersecția cu str. Europa până la intersecția cu str. Mărgeanului. Reprezentanții acestor instituții ar trebui să monitorizeze stadiul în care se află aceste căi rutiere extrem de importante pentru cetățenii municipiului Baia Mare și a județului Maramureș.
În ultima perioadă autoritatea locală a Municipiului Baia Mare a remarcat că pe anumite porțiuni, calea de rulare este deteriorată, cu anumite zone periculoase pentru defășurarea în condiții normale a circulației rutiere. Gropile de la nivelul asfaltului apărute pe drumurile naționale reprezintă potențial pericol pentru participanții la trafic. Astfel, cetățenii, exasperați de modul defectuos în care acționează cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj Napoca, au început să „planteze” ghivece cu flori în gropile din carosabil. Un exemplu este cel din zona Metro Baia Mare, bulevardul Independenței. Imaginile sunt postate și pe o anumită rețea de socializare, dar reprezentanții instituțiilor mai sus amintite nu s-au sesizat.
Ca urmare a acestui fapt, reprezentanții municipiului Baia Mare solicită conducerii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj Napoca să ia de urgență măsurile care se impun pentru aducerea drumurilor naționale ce le administrează la un stadiu normal de funcționare pentru buna desfășurare a traficului rutier.
Totodată, administrația publică a municipiului Baia Mare solicită CFR Infrastructură să ia măsuri pentru a reface trecerile de la nivel cu calea ferată de pe raza municipiului Baia Mare, acestea reprezentând un potențial pericol pentru circulația trenurilor și autovehiculelor.