Conform datelor oficiale: Florin Vasile Cîțu este licențiat în științe economice, absolvind Grinnell College din Iowa, SUA în 1996. Pregătirea academică a acestuia a continuat cu un masterat în științe economice în cadrul Iowa State University, și un doctorat la aceeași universitate, în macroeconomie și afaceri internaționale. Educaţia lui Cîţu a continuat, după absolvirea Grinnell College, cu un masterat, între 1997 şi 1999, tot în Statele Unite ale Americii, la Iowa Sate University în domeniului politicii monetare aplicate, macroeconomie, econometrie, iar între anii 1999 şi 2002 premierul desemnat urmând un program doctoral completat, însă fără a susţine lucrarea de disertaţie, la aceeaşi universitate din Iowa unde a făcut şi studii de masterat.
Ce informații însă putem obține dacă dăm un search pe www.iowacourts.state.ia.us: Un document din martie 2000 indică că actualul premier Florin Vasile Cîțu ar fi fost încarcerat 2 zile în SUA. Pentru condus sub influența alcoolului sau drogurilor/legislația americană nu face diferență între ele.
Conform documentului Curții de Justiție din Iowa, Florin Vasile Cîțu ar fi fost reținut 2 zile în anul 2000 și a primit și o amendă de 1000 de dolari americani. Decizia este a unui judecător american și Cîțu și-a recunoscut fapta.
serios cred ca bomba sunteti voi…poate nu stiti ca fraieri de americani te baga in puscarie si ptr o besina