Vezi VIDEO
Vezi mai jos lista integrala cu sefii sectiilor de votare din Maramures
Reprezentantii mai multor partide politice din Maramures au facut o plangere penala pe numele prefectului Sandu Pocol, actele fiind intocmite de Ludovica Parvu – avocat, dar si membru in PSD. Ea a spus ca i se pare fireasca cercetarea reprezentantului guvernului in teritoriu, pentru ca acestia si-a depasit atributiile si a incalcat legea cu buna stiinta.
Motivul plangerii penale a pornit de la modul in care s-au intocmit listele cu persoanele nominalizate sa fie presedinti si vicepresdinti ai sectiilor de votare, liderii politici din PSD, PNL, UDMR, PRM, Partidul Ecologist si Partidul Verde reclamand ca in locul oamenilor propusi de primari – majoritatea juristi – au fost pusi simpatizanti ai PDL, ”fii, fiice, soti si amante ale celor din PDL” – dupa cum a declarat Mircea Dolha, presedintele PSD Baia Mare, pentru eMaramures.
Pe de alta parte, prefectul s-a disculpat si a spus ca nu a incalcat legea, prin urmare nu are motive sa se teama pentru faptul ca listele cu presedintii si vicepresedintii celor 470 de sectii de votare din Maramures urmeaza sa fie verificate de politisti si procurori.
Ludovica Parvu a spus ca printre presedintii si vicepresedintii sectiilor de votare s-au gasit inclusiv minori, preoti, dar si persoane fara experienta in procesul de alegeri. Ea a spus ca nu intelege, de exemplu, cum un preot va reusi, in ziua alegerilor – care este duminica – sa oficieze si slujba, si sa fie prezent si in sectia de votare. Cel putin o situatie de acest fel a fost identificata de liderii partidelor care au facut denuntul penal, aceasta semnalandu-se in Baia Mare – la sectia 38, unde presedinte este Gergely Erno Dezso.
De asemenea, semnatarii denuntului au spus ca au gasit pe liste si sefi de sectii de votare minori, un asemenea caz fiind in Suciu de Sus. Verificarile ulterioare intreprinse de redactorii eMaramures.ro au relevat ca a fost vorba de o transcriere gresita a datelor presedintelui sectiei 43 din comuna maramureseana. Contactat telefonic de eMaramures, presedintele sectiei, Corneliu Demian, a declarat ca are 24 de ani de ani, nu 15 – cum reiese din datele facute publice. El a mai spus ca, dupa ce a fost contactat telefonic de mai multe persoane, a facut o cerere prin care a solicitat inlocuirea sa din functie.
Lista presedintilor si vicepresedintilor de sectii de votare include numerosi tineri, printre acestia si o adolescenta de 19 ani din Baia Mare. Ea nu este singura, si tocmai de aceea liderilor politici li s-a parut nefireasca numirea lor. ”Prefectul nu a tinut cont de propunerile primarilor. De exemplu, la Baia Mare au fost eliminati de pe lista juristi, chiar daca legea prevede clar ca acestia au intaietate la numiri, iar in locul lor au fost pusi incluisv magazionieri – este cazul de la Scoala „Avram Iancu” si de la Spitalul Judetean. Sunt insa oameni fara nicio experienta, dar si unii care ar putea fi in incompatibilitate”, a declarat Ludovica Parvu, care a mai spus ca i-a ”tremurat mana” cand a scris denuntul impotriva prefectului.
Tinand cont de nenumaratele discutii care au aparut in legatura cu lista presedintilor si vicepresedintilor sectiilor de votare din judet, eMaramures publica numele acestora, precum si locul de munca, respectiv pregatirea acestora.
LISTELE CU PRESEDINTII SI VICEPRESEDINTII SECTIILOR DE VOTARE din MARAMURES:
Sectii de votare din Baia Mare (descarca aici…)
Sectii de votare din Sighetu Marmatiei (descarca aici…)
Sectii de votare din Baia Sprie…
Sectii de votare din Dragomiresti…
Sectii de votare din Salistea de Sus…
Sectii de votare din Somcuta Mare…
Sectii de votare din Tautii Magheraus…
Sectii de votare din Targu Lapus…
Sectii de votare din Viseu de Sus…
Sectii de votare din comunele maramuresene… (Literele A-D)
Sectii de votare din comunele maramuresene… (Literele F-M)
Sectii de votare din comunele maramuresene… (Literele O-V)
Listele cu presedintii si vicepresedintii sectiilor de votare raman definitive in Maramures. Este decizia Biroului Electoral Judetean care nu a admis sesizarile depuse de PNL si Alianta PSD+PC, prin care erau contestate listele cu persoanele propuse pentru functiile de presedinti si loctiitori ai sectiilor de votare.
CITESTE SI:
Sursa: eMM.ro