Vezi VIDEO
In fiecare an, din 15 noiembrie si pana in 24 decembrie, Viena este animata de milioane de turisti sositi din toate colturile lumii. Acestia vin in capitala austriaca pentru a vizita cele cateva zeci de piete in care se comercializeaza o gama larga de produse de Craciun. Targul de Craciun de la Viena are o traditie de peste 700 de ani. Cel mai cunoscut si mai populat este, insa, negotul organizat chiar in fata Primariei.
Putem spune ca, in aceasta perioada, capitala Austriei seamana intr-o oarecare masura cu Parisul si asta pentru ca, la fiecare punct de intrare in targ, exista cate o poarta uriasa „imbracata” in lumini ce iti iau ochii. Odata intrat in perimetrul in care se desfasoara negotul, in fata iti apare impunatoarea cladire a Primariei, ce straluceste de asemenea sub milioanele de decoratiuni luminoase.
Cele cateva sute de casute de lemn, cochete si frumos decorate, unde comerciantii isi vand produsele, te imbie fiecare la shopping de nu mai stii de unde sa incepi… Pe langa asta, si oferta este foarte variata. De la diferite obiecte si decoratiuni de brad pana la specialitati gastronomice traditionale.
Dilema e mare, prin urmare tragi aer in piept si decizi sa incepi „periplul” care cu siguranta te va tine „in cursa” cateva ore. De cum inaintezi, te imbie mirosul placut al carnatilor prajiti si al vinului fiert cu scortisoara, numai bune sa rezisti la temperaturile destul de scazute. Insa, desfatarea de arome te costa… sase euro.
Odata “impacat cu dusmanul”, privesti in detaliu fiecare casuta, de unde poti cumpara mici decoratiuni de brad de diverse culori si forme. Gasesti de toate: inimioare, cloburi, ingerasi, mosi, stelute, beteala, lumanari de plastic sau de ceara si lista poate continua la infinit.
Preturile incep de la un euro si pot ajunge pana la cateva zeci, in functie de materialul din care sunt confectionate. Daca te gandesti sa cumperi un suvenir sau un cadou celor dragi, cu siguranta ai de unde alege. Costisitor intr-adevar dar de efect si in aceeasi masura apetisant poti sa achizitionezi – daca te tine buzunarul- pana si cladirea Primariei, a Parlamentului sau Palatul Schonbrunn, insa confectionate din… turta dulce. Costa intre 50 si 100 de euro. Si daca am ajuns la dulciuri, in targ ai de unde sa alegi: zeci de sortimente de jeleuri, bomboane, vata de zahar, fructe confiate, punch, covrigi, sau cornuri cu diferite creme.
In Targu de Craciun de la Viena nu lipsesc nici locurile de distractie. Astfel, cei mici se pot plimba o jumatate de ora cu un trenulet pe care il conduce chiar Mos Craciun, contra sumei de 10 euro, pot sa asculte cum colinda unele personaje din desene animate sau pot opta sa se dea in carusel sau sa faca o plimbare cu poneii.
Daca ai obosit colindand standurile sau nu ti-a ajuns timpul sa le vezi pe toate, poti alege sa ramai la Viena peste noapte. Trebuie sa stii, insa, ca preturile la hotel incep de la 50 de euro. Deoarece cazarea e mult mai accesibila, multi dintre turisti aleg hoteluri sau pensiuni situate aproape de granita cu Ungaria sau chiar in statul maghiar, unde preturile incep de la 20 de euro pe noapte.
Targul de Craciun de la Viena a fost vizitat anul acesta si de cativa maramureseni, printre care s-au aflat si zece perechi de boboci de la diferite licee din Baia Mare, care au castigat titlul de miss si mister si au primit in dar un bilet in capitala Austriei.
Sursa: Calin Dragomir