Vezi VIDEO
Paula Ungureanu, componenta a HCM Baia Mare, este medaliata cu bronz la Campionatul European din 2010, singurul la care nationala Romaniei a urcat pe podium, desi reprezentativa tarii noastre a fost prezenta la noua dintre cele 10 editii de turneu final continental care au avut loc pana acum (a lipsit doar la cea din 2006, nefiind calificata). Paula considera ca fortele care se vor confrunta in Ungaria si Croatia, cu prilejul editiei 2014 a Campionatului European, sunt foarte echilibrate, forma si inspiratia de la orele meciurilor urmand sa faca diferenta. Paula isi doreste un turneu final bun si este montata pentru lupta, cu atat mai mult cu cat cele mai fierbinti incurajari vin tocmai de la fiul ei, Paul.
– Cum consideri ca va fi acest turneu final din decembrie 2014?
– Eu cred ca intotdeauna un campionat european este mai puternic decat unul mondial. Consider ca sunt echipe mult mai puternice, de valori foarte apropiate si conteaza foarte mult forma la ora jocului.
– Primul adversar este Norvegia. Esti pregatita pentru executiile spectaculoase ale colegei tale de club, Camilla Herrem?
– Sunt pregatita pentru meci in sine, nu numai pentru golurile Camillei. Suntem toate pregatite si vom fi conectate la ora jocului la acest meci.
– Care este atmosfera la nationala acum, cand mai este asa de putin pana incepe Campionatul European?
– E o atmosfera foarte buna. Usor-usor, pe masura ce se apropie inceperea Campionatului European apar si emotiile, dar cu siguranta ele vor fi pozitive si constructive.
– Fiul tau, Paul, ce isi doreste de la mama lui la Euro: evolutii bune, medalii sau sa vina repede inapoi acasa?
– De cate ori vorbesc cu el, manca-l-ar mama, atat imi spune: „Haide, mama! Haide, mama!”
CITESTE SI:
EXCLUSIV – EURO 2014 – Gheorghe Tadici: „Eu le inoculez mereu fetelor ca sunt pregatite sa fie cele mai bune” (VIDEO)
EXCLUSIV – EURO 2014 – Steluta Luca, ambasadorul Romaniei la CE 2014, invita suporterii sa conduca nationala spre rezultate importante
Sursa: RIP