Decizia de a trece de la pupitrul stirilor TVR in atelierul de creatie a fost de bun augur pentru prezentatoarea Malvina Cervenschi. In 2012, ea a surprins placut prin colectia de bijuterii „Malvensky Charms” iar acum face furori cu esarfele inspirate din portul traditional romanesc. Pentru ca aceste accesorii au prins atat de repede atat la VIP-uri, cat si la fashioniste, Malvina pregateste o continuare a “povestii esarfelor”. Surpriza vine tocmai din Maramures, pentru ca urmatoarele sale creatii din modal si casmir vor avea ca sursa de inspiratie straiele populare purtate in aceasta zona a tarii, dupa cum a declarat vedeta intr-un interviu acordat eMaramures.
Reporter: Cum a fost trecerea de la pupitrul stirilor in atelierul de creatie?
Malvina Cervenschi: Nu a fost o trecere brusca, ci constanta, deoarece, o perioada de doi ani, am activat atat in televiziune, cat si pe zona de antreprenoriat. Am luat decizia de a pleca din televiziune in momentul in care mi-am dat seama ca imi doresc sa ma concentrez exclusiv pe business. As spune mai degraba ca mi-am dublat cariera in televiziune cu una de antreprenor. Am o latura creativa foarte dezvoltata, insa cea mai mare provocare a fost sa construiesc exact acel lucru care nu exista pe piata romaneasca, sa-i conturez o poveste, sa-i ofer o identitate convingatoare si atragatoare si sa-l transform intr-un produs dorit de cat mai multa lume. Cred ca acel „tipping point” – momentul in care am hotarat sa merg pe un alt drum – a venit de la convingerea ca in viata parcurgi mai multe etape, te transformi, te motiveaza lucruri noi si diferite si, atunci, e firesc sa faci schimbari in functie de ceea ce descoperi ca-ti place. Fiecare dintre noi se naste cu un talent pe care trebuie sa si-l descopere in timp si pe care are posibilitatea sa-l transforme intr-o resursa. Aproape doi ani am mers in paralel cu dezvoltarea afacerii si televiziunea. La un moment dat am stiut intuitiv ca trebuie sa iau o decizie. Am o atentie distributiva buna, insa cu siguranta nu poti face doua lucruri de aceasta amploare la fel de bine, in acelasi timp. Am ales sa ma concentrez momentan pe afacere, deoarece imi pune in miscare toate simturile, imi aduce cele mai neasteptate bucurii si – cel mai important pentru mine – stiu ca las ceva in urma mea: un produs creat de mine, care aduce bucurie si multumire.
Reporter: Ai cucerit publicul anul trecut cu „Malvensky Charms” iar acum cu esarfele „Marame by Malvensky”. Cum e sa-ti vezi purtate creatiile de catre vedetele de la noi?
Malvina Cervenschi: Este minunat si este o bucurie deosebita sa fii apreciat pentru un lucru care iti poarta semnatura creativa, pentru un produs de calitate si care vine in intampinarea dorintelor femeilor de pretutindeni.
Reporter: De unde ideea de esarfe, ce a stat in spatele colectiei si nu in ultimul rand ce te-a inspirat?
Malvina Cervenschi: Am costume de la bunicile mele, dar si de la surorile lor sau vecinele lor din Oltenia, Ardeal si Maramures. Le port cu mare drag. Stiti mai bine decat mine, baticurile cu motive florale in culori contrastante din Maramures. Una dintre ele e primita de la bunica mea, Paraschiva. Are peste 100 de ani. Atele de pe maneca ii ei m-au inspirat sa creez o esarfa care ii poarta numele. In vacantele de vara petrecute la bunici, in fiecare sambata, aveam program de lucru manual. Bunica m-a invatat sa fac goblenuri, sa crosetez sau sa cos. In memoria ei am creat o esarfa care sa-i poarte numele. De altfel, toate esarfele poarta numele femeilor din popor, nume traditionale romanesti.
Reporter: Ti-ai lansat colectia la New York. Cum au fost primite creatiile tale acolo?
Malvina Cervenschi: Am ales sa lansez esarfele la New York deoarece merg acolo de 10 ani. Este un fel de a doua mea casa, familia mea locuind acolo multi ani. Cunosc multi romani care s-au stabilit in New York, stiu ca le e dor de casa, stiu ca multi dintre ei iubesc Romania, asa ca mi-am dorit sa le ofer cadou o bucata din tara lor, acolo. Evenimentul a fost facut pentru ei, dar si pentru americanii care reactioneaza extraordinar de fiecare data cand port un batic de la bunica. Reactia lor de uimire si fascinatie m-a motivat sa fac cunoscut acest mestesug, sa il promovez ca parte integranta din folclorul romanesc, ca o esenta fina, care da de fapt parfumul tarii noastre si ii subliniaza personalitatea in fata strainilor.
Reporter: Esarfele tale duc cu gandul la reintoarcerea la traditii. Te-ai gandit ca pe viitor sa scoti o colectie inspirata din Maramures?
Malvina Cervenschi: Nu doar m-am gandit, ci este sursa de inspiratie pentru viitoarea colectie de esarfe care va aparea la toamna, realizata din modal cu casmir si bazata exclusiv pe modele din zona Maramuresului – o zona pe care o apreciez in mod deosebit.
Reporter: In cazul in care se va intampla sa vedem o astfel de colectie, cum ti s-ar parea ideea de a o lansa aici?
Malvina Cervenschi: De ce nu? Ar fi o idee foarte buna.
Reporter: Ai cumva in garderoba ta vreo piesa vestimentara sau accesoriu de aici, din Maramures?
Malvina Cervenschi: Am deja cateva piese din zona Maramuresului la care tin foarte mult si pe care imi place sa le combin in outfituri extrem de imprevizibile. Combinatia de culori si rafinamentul lor sunt o adevarata lectie de stil.
Reporter: Am mentionat mai sus “Malvensky Charms”. Vei continua in paralel cu bijuteriile?
Malvina Cervenschi: Desigur, bijuteriile si esarfele sunt doua zone pe care vreau sa le acopar in paralel si in mod constant. Nu voi renunta la niciuna in favoarea celeilalte.
Reporter: Care e accesoriul care iti face cu ochiul? Ce crezi ca vei mai adauga brandului tau?
Malvina Cervenschi: Urmatoarea provocare este o surpriza si pentru mine. Ideea mi-a venit in timpul ultimei vizite la New York: o colectie de bijuterii inspirata din opera lui Brancusi. Colectia este deja desenata si in productie. I-am revazut operele in perioada in care am fost in New York. Creatiile sale sunt o provocare pentru mine, dar si pentru cei care abia acum il descopera. De asemenea, un proiect foarte important in care m-am implicat deja este colaborarea cu organizatia Hopes and Homes for Children (HHC), pentru care am dezvoltat un pandantiv special: “Wings of Hope”. In premiera, mini colectia Hope a fost lansata la gala din 20 martie la Ateneul Roman, colectie din vanzarea careia un procent important va fi redirectionat catre construirea caselor de tip familial pentru copiii defavorizati din centrul de plasament din Sectorul 6 al capitalei. Am scos 500 de bucati, special pentru evenimentul din 20 Martie, care sunt comercializate pe pagina de facebook si pe site, post eveniment.
Reporter: Care e mesajul tau pentru femei cand vine vorba de vestimentatie? Cu ce pot ele sa iasa in evidenta in aceasta primavara?
Malvina Cervenschi: Sa nu tina cont de trenduri, ci de feeling. In moda, cea mai buna sursa de inspiratie esti chiar tu.
Sursa: Diana Grad