Doi maramureşeni de 27, respectiv 21 de ani, unul din Săsar şi altul Chechiş au acum mari probleme cu legea. În timpul nopţii trecute, în jurul orei 1.20, în timp ce se aflau în Baia Mare pe Strada Rachetei, au fost surprinşi de un echipaj de poliţişti locali.
În ciuda faptului că se aflau în imediata apropiere a unui lăcaş de cult, cei doi îşi rulau tacticoşi câte o ţigară de haşiş chiar pe capota maşinii. Nu au apucat să se „bucure” pentru că au fost luaţi prin surprindere de oamenii legii. Unul dintre ei a încercat să-şi strecoare „marfa” în mâneca de la haină, dar fără succes.
Împreună cu cele câteva grame de haşiş şi o sumă de bani descoperită asupra lor, cei doi au fost predaţi lucrătorilor de la IPJ Maramureş pentru continuarea cercetărilor.
Mare ilegalitate, i-ati prins pe doi tineri care aveau 1gram de iarba, nici macar nu era „Hasis”. Dar pe cei care VAND MOARTE LA PLIC (LEGALE) nu ii găsiți. Felicitări Poliția Română ati rezolvat cazul ! Sa le dea cineva un premiu va rog !
Ce te astepti de la fructele astea ale incestului?Aastia vad o lingura de faina si suna la politie.
Saraci, cine stie cat au stat pana au reusit sa gaseasca un gram cat de cat ok, si mai ii ia si politia cand vrei sa fumezi sa uiti ca traiesti in romania, dar da astea sunt probleme cu care trebuie sa se confrunte politia romana
Mare lucru…da pe ăia care ne fură pădurile nu-i prinde nimeni???
alt caz la care ne uitam cu sila la Politia Romana…macar nu faceti publice genul asta de postari ca va faceti de rusine!
Daca era 1KG intelegeam si ne uitam surprinsi la captura,dar cand vezi un staniol cu 0,4g de iarba in el iti vine sa urlii de ciuda ca traiesti intr-o tara ca asta.
Adevarat ca traim intr-o tara unde nu e legala dar incercati sa va treziti la realitate si nu mai pierdeti timpul cu capturi de genul asta.
Intr-o tigara e mai mult tutun decat ce aveau cei 2 baieti in staniol si e mult mai nociv atat fumatul activ cat si cel pasiv,dar pentru asta nimeni nu face nimic…
In orice tara din Europa sau din lume cred,daca te prinde politia cu cantitatea asta la tine iti da drumul si nici macar nu iti confisca ,,marfa´´