Ne bucurăm să descoperim, în fiecare zi, exemple de omenie și profesionalism în rândul colegilor, atunci când sunt la datorie, dar și în timpul liber.
Ministrul afacerilor interne, Mihai Fifor, s-a întâlnit cu Oana și Robert, doi polițiști, pentru a-i felicita și încuraja. Amândoi s-au evidențiat prin spirit civic, acordând o mână de ajutor unor persoane în vârstă, atunci când au avut nevoie.
Mai mult decât atât, altruismul și înțelepciunea de care a dat dovadă Oana față de o tânără turistă din Germania, au atras recunoștința din partea autorităților germane, care au transmis mulțumiri scrise Poliției Române. Pe scurt, aflată în timpul serviciului, a fost abordată de turistă, care își pierduse toate actele și banii. Soluția a găsit-o pe loc, oferindu-i cazare pentru câteva zile, timp în care a ajutat-o să contacteze Ambasada Germaniei la București, pentru a putea să se întoarcă în țara sa.
Astfel de angajați garantează că această instituție își recâștigă încrederea societății, pentru că, atunci când situația impune, nu sunt nepăsători și nici superficiali.
În funcție de ceea ce vedem în jurul nostru, putem să ne croim propriul caracter și să evoluăm fără să ne pierdem buna educație!
Foto credit : Cristian Botez