Vezi VIDEO
De o zi speciala au avut parte astazi, 23 septembrie, copiii si tinerii de la Asociatia Esperando. Acestia au mers pe jos la Centrul de Zi de Recuperare si la fel s-au intors si acasa. Asistatii Asociatiei Esperando au dorit astfel sa marcheze „Ziua fara masini” sarbatorita anual in 22 septembrie. Ei au vrut astfel sa dea un exemplu si celorlalti baimareni si sa traga un semnal de alarma in legatura cu importanta unui mediu curat.
De 8 ani a devenit o traditie ca in luna septembrie Asociatia Esperando sa marcheze „Ziua fara masini”. Chiar daca sufera de diferite afectiuni care le ingreuneaza deplasarea, copiii si tinerii au fost bucurosi sa se deplaseze pe jos sau in scaune rulante spre Centrul de Zi de Recuperare Esperando.
“Copiii si tinerii din Asociatia Esperando, cei care vin in centrul de zi, au venit dimineata adusi de colegii nostri sau de parinti pe jos si la intoarcere la fel au mers insotiti de colegii nostri. De obicei, vin cu microbuzul, de aceea e o zi mai deosebita. In alte zile, microbuzul ii ia din fata casei si la fel ii duce inapoi in fiecare zi”, a declarat asistentul social din cadrul Asociatiei Esperando, Monika Ardelean.
Asistatii Asociatiei Esperando au vrut sa-i convinga si pe alti cetateni ca e important ca din cand in cand sa renunte la masina personala, pentru un mediu mai curat si sa aleaga alte mijloace de deplasare. In plus, tinerii s-au declarat incantati ca pot sa faca o plimbare pe un alt traseu decat cel pe care ii duce microbuzul zi de zi.
“Ei se bucura mult pentru ca au ocazia sa mearga pe jos in oras, sa vada lumea si sa nu mearga pe acelasi traseu pe care merg cu microbuzul. Chiar daca sunt in carucioare, chiar daca merg mai greu, pentru unii e obositor. Au putut renunta pentru o zi la microbuz, sa faca un efort sa ajunga la recuperare”, a mai spus Monika Ardelean.
Asociatia Esperando se ocupa de aproximativ 40 de copii, tineri si adulti, in timp ce la Centrul de Recuperare de Zi vin in jur de 10 asistati.
Sursa: Camelia Tocaci