Se intampla ceva in tara noastra mioritica. Ceva ce am sperat demult, dar in unele momente n-am mai crezut ca vom trai sa vedem cum marii corupti politici sunt culesi si depusi la racoare. Cad unul dupa altul oameni care au construit sisteme, retele, scheme infractionale, despre care doar ne-am imaginat cat de bine li s-ar potrivi o pereche de catuse pe mainile hraparete.
Unii vorbesc despre un adevarat cutremur penal, altii fac apel la Biblie, evident la sectiunea Apocalipsa, spunandu-ne ca asistam la sfarsitul unei lumi. Pe undeva au dreptate, pentru ca se prabusesc stalpii de baza ai unei societati construita in buna parte pe minciuna, fals, coruptie si jaf. Nume grele din sfera politicului fac carare la DNA, iar procurorii nu au niciun fel de inhibitie, luandu-i la cercetari ca si pe ultimii borfasi. De fapt, nu-i nicio diferenta intre cele doua categorii de pradatori.
Deocamdata se raresc randurile coruptilor social-democratilor, dar exista garantii sigure ca tavalugul nu se va opri aici, ci va face ravagii si in cealalta gasca politica. Pentru ca trebuie mers pana la capat, altfel n-am facut nimic. Cine stie, vorba unui coleg, pana in prezent stanga politica a dat Rahovei un premier, a venit vremea ca dreapta sa-i dea un presedinte. E bine, e chiar foarte bine ca nume grele cad, efectul psihologic este deosebit de bun pentru populatie si devastator in randul celor care se simt cu musca pe caciula. Nimeni nu se mai simte in siguranta dupa ce marele combinator al ultimului sfert de secol, Viorel Hrebenciuc, ar putea sa ajunga dupa gratii. Un alt greu, Miron Mitrea, isi poate face bagajele pentru Rahova, ca nu o fi nebun sa o trimita pe mama-sa in locul lui, chiar daca ei i-a renovat casa cu banii statului. Cei cazuti in plasa procurorilor ii vor trage dupa ei si pe altii, ca asa se intampla oriunde in lume.
Sunt convins ca aceste miscari spectaculoase din zona penalului nu au nimic de-a face cu campania electorala anemica la care asistam. Mi-ar placea sa cred ca exista un plan intern bine gandit, in colaborare cu factorii externi, pentru curatenia din zona coruptiei in general, si a scenei politice in special. Un plan din care face parte si numirea de catre Victor Ponta a Codrutei Kovesi in functia de sef al DNA. Multi dintre baronii PSD i-au pus gand rau, l-au amenintat si l-au silit sa candideze la presedintie in speranta ca isi va frange gatul, acuzandu-l ca numirea a facut parte din pactul de coabitare cu presedintele Basescu. DNA si-a vazut de treaba, Ponta nu a fracturat activitatea procurorilor, dovada fiind cercetarea penala a unor baroni locali ce se credeau intangibili: Duicu, Constantinescu, Cosma, Mazare.
Place sau nu baronilor ori numelor grele din PSD ori din celelalte formatiuni, curatenia de care vorbim trebuie facuta, indiferent de consecinte. Mizeriile si hotiile au ajuns la o culme inimaginabila. Oameni fara capatai, fara o minima dotare intelectuala si morala au tabarat in politica doar pentru a castiga pozitii si bani, convinsi ca numai asa se pot considera destepti, puternici si capabili sa ne conduca. Au dat tunuri in toate domeniile cu care au avut tangenta, au influentat decizii (inclusiv in justitie), au amestecat afacerile cu politica si s-au imbogatit peste masura. Dupa care s-au laudat ca au stiut in ce domeniu sa activeze, iar norocul i-a lovit atunci cand nu se asteptau. In realitate, daca sapi un pic la temelia afacerilor lovite de norocul providential, observi lesne ca e vorba doar de smecherii cu banul public, de retrocedari necurate de terenuri, case sau obiecte de patrimoniu, de vanzari si revanzari de active, de licitatii trucate, de privatizari din care avutia nationala a avut mereu de pierdut.
Social-democrati, liberali, democrati, taranisti sau conservatori si-au dat mana pentru a pune la pamant economia si a arunca tara intr-un haos mai cumplit decat cel cunoscut la sfarsitul ultimului conflict mondial. Hotia n-a avut culoare politica, dovada ca in puscariile patriei au ajuns Nastase, Bivolaru, Apostu, Solomon, Fenechiu, Voiculescu, Remes sau Muresan. Un alt lot format din oameni politici influenti, care au marcat involutia Romaniei, este pregatit de incarcerare. Vor urma altii si altii, pentru ca a ramas printre noi o armata de infractori care merita sa primeasca bratari metalice si adapost in spatii prevazute cu gratii trainice si foisoare de paza.
Pe acest fundal al jafului public societatea noastra si-a pierdut busola, valorile au fost rasturnate, moralitatea a disparut iar disolutia institutiilor publice este un fapt dovedit. S-au obtinut grade de general pe banda rulanta de parca Romania ar fi prezenta cu armata biruitoare in toate conflictele de pe mapamond, doctoratele se vand si se cumpara ca si mararul sau patrunjelul la coltul strazii, decoratiile cele mai inalte poposesc pe pieptul unor neica nimeni si chiar al tradatorilor de tara. O lume intoarsa cu fundul in sus, in care oamenii normali nu se mai regasesc, buna parte dintre ei plecand spre alte zari ca sa poata supravietui. Si nu au cum sa-si gaseasca locul intr-o tara in care afacerile oneroase si hotiile sunt planificate si conduse de cei care ocupa cele mai inalte posturi in structurile statului, in vreme ce serviciile subordonate fac tot ce le sta in putinta sa le acopere cat mai bine de ochii curiosilor.
Asistam satisfacuti la o competitie in care procurorii fac interceptari, descinderi, arestari preventive, in vreme ce judecatorii se intrec in pronuntarea nesperatelor sentinte definitive si irevocabile. Cad capete grele, cu vechi state infractionale (Iancu si grupul sau, Nicolaiciuc), in aplauzele privitorilor care asteapta ca pedepsele sa fie insotite si de confiscarea averilor dobandite de pradatorii ajunsi milionari si miliardari peste o noapte de doar cativa ani.
Sursa: Grigore Ciascai