Crin Antonescu a ales sa renunte la candidatura prezidentiala dupa ce a facut cateva lucruri ce pot fi trecute la categoria ciudatenii. In toamna anului trecut scriam ca se observa o schimbare radicala in comportamentul lui Crin Antonescu dupa ce acesta s-a intors din vacanta de vara. Nimic nu i-a mai placut copresedintelui USL, astfel ca, pe buna dreptate, colegii de alianta s-au mirat, dupa care au intrat la banuieli.
Situatia din USL s-a tensionat continuu, Antonescu facandu-si un obicei din atacurile lansate spre USL, in general, si spre Victor Ponta, in special. A urmat un fel de armistitiu in perioada sarbatorilor de iarna, dupa care atacurile au fost reluate cu si mai mare intensitate.
Finalul asteptat n-a intarziat prea mult: pe 25 februarie, Delegatia Permanenta a PNL a votat ruperea oficiala a USL si iesirea liberalilor de la guvernare. Aici putem vorbi practic despre demisia lui Antonescu din functia de copresedinte al USL. Dupa cateva zile, fara sa-i ceara nimeni, Antonescu a demisionat din fruntea Senatului, a doua functie in stat.
Inaintea campaniei electorale pentru europarlamentare, liderul liberal a declarat ca demisioneaza daca partidul nu obtine 20% la alegeri. Nimeni nu l-a obligat sa-si propuna un asemenea procent, in conditiile in care era aproape imposibil de realizat. Au existat voci care au spus ca intentionat si-a fixat un obiectiv atat de inalt.
S-a tinut de cuvant si a demisionat de la conducerea PNL, dar a promis ca va ramane interimar si va organiza congresul. La sfarsitul saptamanii a declarat ca renunta si la interimat, cedand sarcina lui Klaus Iohannis si Delegatiei Permanente.
Incununarea lungului proces de demisii anuntate a fost facuta odata cu anuntarea abandonarii cursei prezidentiale, cu toate ca, dupa spusele sale, era cel mai puternic candidat al dreptei pentru Cotroceni.
Daca facem totalul vedem ca Antonescu are la activ cinci renuntari la functii intr-un interval de circa trei luni. E cam prea mult ca sa nu ne gandim ca totul a fost calculat, spontaneitatea neavand motive sa fie invocata in toate cele cinci cazuri. Putem vorbi chiar despre o strategie pusa la punct de Antonescu si doar de foarte putini apropiati, dovada ca ultima renuntare i-a cam lasat muti pe liderii PNL.
Poate ca din calculele facute Antonescu a tras concluzia ca daca ramane nu va mai insemna nimic, iar daca renunta isi asigura supravietuirea politica pentru o perioada. Paradoxal, iesirea din cursa pentru Cotroceni ii asigura respectul multora dintre cei care apreciaza gestul, revenirea sa in primplanul politicii fiind o alternativa posibila. Daca va fi, totusi, posibila.
Marele castigator de pe urma demisiilor lui Crin este Iohannis, cel care a preluat din mers, fara vot, conducerea PNL. Chiar daca misterul planeaza asupra ultimei decizii luata de Antonescu, e limpede ca Iohannis nu-i strain de ea, ba ne hazardam sa spunem ca este foarte implicat. Toate la timpul lor insa.
Deocamdata Crin este adulat, laudat pentru curaj, declarat „cel mai mare barbat politic”, renuntarea fiind vazuta ca un sacrificiu personal in folosul renasterii dreptei politice.
Vorbe mari, sforaitoare si lingusitoare la adresa unui invins, care nu a fost capabil sa realizeze nimic pentru PNL in cei cinci ani cat a fost presedinte, cu exceptia constituirii USL. De pe urma acestei constructii (pe care ulterior a daramat-o tot el), liberalii au cei mai multi parlamentari, primari si viceprimari, prefecti, presedinti si vicepresedinti de CJ, si au ajuns la guvernare.
Sirul gafelor impardonabile facute de Antonescu este lung si consistent: ruperea USL, iesirea de la guvernare, intocmirea preferentiala a listelor parlamentare cu candidati dubiosi, trimiterea in Guvern a unor persoane sterse, mediocre, unele cu infractiuni la activ, renuntarea la dialogul real cu cei de la baza partidului in favoarea discursurilor festiviste in fata celor adusi la diferite adunari, inscrierea partidului in PPE, fara o consultare prealabila cu organizatiile teritoriale etc.
Antonescu a obosit sa-si numere greselile, iar intr-un moment de luciditate a ajuns la concluzia ca trebuie sa se opreasca, altfel isi va desavarsi opera de distrugere totala a PNL. Ramas in cursa prezidentiala, in conditiile coagularii dreptei, Antonescu ar fi provocat un absenteism masiv la vot in aceasta zona, netezind drumul spre victorie al candidatului USD. Retragerea este o dovada de realism de care imi vine greu sa-l banuiesc pe Antonescu, mai degraba ea este rodul luciditatii altora.
Deocamdata, la cald, gestul lui Antonescu trebuie salutat dintr-o anumita perspectiva. Poate, poate se vor molipsi si altii de aceeasi teapa, care populeaza nepermis de multa vreme spatiul politic. E un exemplu demn de urmat pentru toti uzatii, obositii si incapabilii care au ajuns sa se ocupe de politica pana la stadiul in care alegatorii s-au suprasaturat si s-au scarbit de mutrele si, mai ales, de faptele lor.
O intreaga generatie de politicieni expirati si depasiti la toate capitolele, incapabila sa performeze, ar trebui sa ne salute frumos, sa ne multumeasca pentru pozitiile in care au ajuns, avand posibilitatea sa-si faca plinul si sa le asigure un viitor fara griji urmasilor. Dupa care sa plece fara sa se uite in urma. Ca sa nu vada dispretul, scarba, ura si nemultumirea oamenilor care nu mai cred ca dupa 25 de ani de dezastru total al societatii romanesti, poate exista vreun licar de speranta.
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
