Inaintea marii sarbatori a Invierii Mantuitorului poti auzi foarte des expresia „Ce Pasti e acela, fara miel pe masa?”. Daca stam sa privim cu atentie fenomenul din aceasta perspectiva, putem spune ca maretul eveniment este redus la un festin grotesc ce presupune sa infuleci cat mai mult din atat de ravnitul miel, care pentru multi este „pascal” sau „traditional”. Mi se pare de o tristete inspaimantatoare sa justificam macelarirea colectiva a mieilor prin religie si traditie.
Nu cred ca poate exista un simbol al dragalaseniei, al candorii sau al nevinovatiei inaintea mielului. Cu toate acestea, omul se comporta uneori ciudat: mangaie, admira si se minuneaza de ceea ce maine va sacrifica fara mila, cu sufletul impacat, convins fiind ca asa trebuie sa procedeze un crestin adevarat. De fapt nu-i nimic altceva decat una dintre formele de ipocrizie in care ne complacem fara sa ne pese de nimic.
Dupa Ioan Botezatorul, Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridica pacatul lumii”, oferindu-se simbolic pentru sacrificare ca sa anuleze pacatele oamenilor. Nicaieri in cele patru Evanghelii nu se spune ca Iisus a sacrificat vreun miel pentru Cina cea de Taina, ca ar fi binecuvantat ospatul cu carne. Evanghelistii il prezinta pe Iisus impartind apostolilor sai paine si vin, alaturand cuvintele devenite celebre in cei aproape 2000 de ani trecuti de la evenimentul care urma sa schimbe fundamental lumea: „Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor (…) Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor”.
In timp, si Biserica ne-a invatat ca jertfa mielului comemoreaza sacrificiul lui Iisus, iar noi, supusi si ascultatori, am facut un obicei din a manca miel dupa ce ne intoarcem de la slujba de Inviere, cu inima curata, siguri ca am savarsit o fapta buna, crestineasca.
O ratiune ritualica, fara nicio acoperire, pentru ca, taind inconstient mieii primi, nu facem decat sa reconstruim la nesfarsit sacrificiul cristic. E greu sa-mi imaginez un Dumnezeu atat de insetat de sange, care sa se bucure si sa fie multumit pentru jertfirea acestor fiinte inocente si nevinovate.
In realitate, mielul de Pasti apare in vremea cand evreii erau robi in Egipt. Moise i-a sfatuit sa unga cu sange de miel tocurile usilor si ferestrelor, pentru ca ingerul mortii sa nu le rapeasca evreilor pe cel dintai nascut, asa cum li s-a intamplat ulterior egiptenilor asupritori. Taiatul mieilor este asadar o practica evreiasca instituita anual si semnifica aducerea aminte de scoaterea poporului evreu de sub robia egiptenilor, operatie care a fost condusa de Moise si care a durat 40 de ani. In traditia ebraica mielul era sacrificat si se manca absolut tot, cu exceptia copitelor, care erau aruncate pe un rau.
Cu cinci zile inainte de a fi rastignit, Iisus Hristos a coborat in Ierusalim, unde a fost intampinat de multime cu ramuri de maslin. Iisus le-a spus ucenicilor ca acel an urma sa fie ultimul in care s-ar mai sacrifica mieii, pentru ca sosise vremea in care mielul sacrificat pentru mantuirea lumii va fi chiar el. Iisus Hristos a lasat foarte clar sa se inteleaga ca pe viitor nu mai trebuie jertfiti mieii. Cu alte cuvinte, nu se mai aduce alta jertfa decat cea de pe altarele bisericilor – jertfa fara de sange – cu care ne impartasim in taina Euharistiei, deci taierea mieilor de Pasti nu inseamna pentru noi o rememorare a Rastignirii lui Cristos.
Daca luam de bune declaratiile din aceste zile ale unor lideri ai crescatorilor de animale, anul acesta sunt pregatiti pentru sacrificare de Pasti circa 2,5 milioane de miei si iezi. Avem asadar asigurata materie prima din belsug, ramane doar sa tocmim macelarii sa se arunce barbar asupra turmelor, sa taie beregata mieilor, sa-i jupoaie de pielea ce a ajuns sa nu mai aiba nicio pretuire, dupa care sa arunce carnea in sacii de plastic si sa ne-o ofere spre consum. Minunea dumnezeiasca sarbatorita la Pasti semnifica triumful vietii asupra mortii, dar noi sacrificam blandele animale ca sa facem un ospat gras, sa ne umplem burtile.
Alte natii civilizate au renuntat demult la acest obicei pagan. De Pasti, la fel ca in tot cursul anului, cine doreste sa aiba pe masa carne de miel se duce la macelarie, cumpara atat cat are nevoie si o prepara acasa. Numai noi am ramas incremeniti in niste traditii primitive cu care, culmea, ne mai si mandrim la celelalte natii. Ca nu oricine, vezi Doamne, isi poate permite sa omoare, in doua-trei zile, doua-trei milioane de miei. Stie oricare dintre noi ca se face risipa cu duiumul, ca o buna parte din carne ajunge la containerele de gunoi, ca unora nici nu le plac preparatele din miel, dar sacrifica animalul doar pentru ca vrea sa respecte „traditia pascala”. Care, de fapt, nu exista, totul fiind doar un pretext pentru un chiolhan de pomina, urmarile lui fiind ameliorate de multe ori doar de catre medicii de la urgenta.
Totusi, de ce sacrificam colectiv milioane de miei de Pasti? Cel mai probabil pentru ca este un obicei. Si in zilele noastre misticul roman se identifica drept crestin, pastrator de traditii si patriot, aproape exclusiv prin intermediul acestor obiceiuri, unele pagane si primitive de-a dreptul.
Sursa: Grigore Ciascai