ISU Maramureș a desfășurat un exercițiu la sediul județean al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Exercițiul, executat în cooperare cu Inspectoratul de Poliție al Județului și Inspectoratul de Jandarmi Județean, a presupus intervenția la un incendiu declanșat la etajele superioare ale clădirii.
Detașamentul de Pompieri “Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare a acționat atât în interiorul, cât și în exteriorul imobilului, cu două autoplatforme de intervenție și salvare de la înălțime, trei autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat EPA SMURD.
Exercițiul, de nivel județean, a fost menit să verifice atât capacitatea de intervenție în astfel de situații a forțelor ISU Maramureș, cât și cooperarea cu celelalte forte participante, respectiv cu personalul propriu al instituției la care s-a desfășurat acțiunea.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult