Incendiu la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare. Din fericire, a fost doar un exerciţiu al celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.
Exerciţiul a avut loc astăzi, 12 mai, în cadrul controlului care se desfășoară la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” Maramureș efectuat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Exercițiul de alarmare de incendiu a avut loc pe Secția Diabetologie. Astfel, prin apelul sosit la 112, la ora 10.00, pompierilor maramureșeni le-a fost raportat un incendiu la etajul 8 al Spitalului Județean, Secția Diabetologie, salon 873.
”Victima” cea mai afectată a fost chiar medicul diabetolog Daniela Ofrim, care a inhalat fumul provocat de incendiu și și-a pierdut cunoștința. Alte două ”victime” ale fumului au fost două asistente de pe Secția Diabetologie, pentru salvarea lor fiind nevoie de intervenția unui adevărat echipaj alcătuit din pompieri și paramedici. Cu targa sau pe brațe, „victimelor” le-au fost aplicate măști cu oxigen după evacuare, iar apoi au fost transportate la Unitatea de Primiri-Urgențe a Spitalului Județean, unde și-au recăpătat cunoștința.