Alegerile europarlamentare de duminică, 26 mai, vor fi primele din ciclul electoral 2019-2020, care mai include alegerile prezidențiale, locale și parlamentare. Astfel, desi de obicei interesul este unul destul de scăzut pentru astfel de alegeri, activitatea politică din ultimii ani ar putea să trezească destul de mult românii și să îi aducă la urnele de vot. Înainte să aflăm care sunt rezultatele finale ale acestor alegeri, românii vor putea să își facă o idee datorită exit-poll-ulurilor făcute de CURS și Avangarde.
Românii din toată lumea votează azi, 26 mai 2019, la alegerile europarlamentare 2019. Primele urne de vot s-au deschis în Noua Zeelandă, sâmbătă, la 22.00, ora României (n.r. – duminică, ora 7.00 locală). Alături de români, toți europenii din statele membre UE își vor alege viitori reprezentanți în Parlamentul European pentru următorii 5 ani. România are alocat un număr de 33 de locuri în PE, din totalul de 751 disponibile. Fiecare partid care participă la alegerile europarlamentare de anul acesta va primi un număr de mandate proporțional cu numărul de voturi obținute.
Odată cu alegerile europarlamentare 2019, are loc şi referendumul naţional pe justiție, convocat de preşedintele Klaus Iohannis. La referendumul naţional se votează în aceleaşi secţii de votare organizate pentru alegerile europarlamentare.
Alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutine.