Conservatoarea Kolinda Grabar Kitarovic, fost ministru de externe si fost ambasador la Washington, a fost aleasa presedinte al Croatiei, dupa cel de-al doilea tur al scrutinului prezidential de duminica, conform unui exit-poll, informeaza AFP si EFE.
Potrivit sondajului realizat la iesirea de la urne de institutul IPSOS PULS la cererea televiziunii nationale HRT, Grabar Kitarovic, in varsta de 46 de ani, a obtinut 51,4% din voturi, fata de 48,6% in favoarea social-democratului Ivo Josipovic. Totusi, DPA mentioneaza ca marja de eroare este de +/-4%. Sondajul a fost efectuat pe un esantion reprezentativ de circa 10.000 de persoane din cei 3,8 milioane de croati cu drept de vot.
„Cetatenii au ales optiunea care garanteaza un viitor mai bun. Cetatenii croati sunt nemultumiti de situatia actuala si vor schimbari”, a declarat Zeljko Reiner, purtator de cuvant al campaniei electorale a lui Grabar-Kitarovic, la scurt timp dupa aflarea rezultatelor exit-poll-ului. Grabar-Kitarovic a fost ministru de externe al Croatiei intre 2005 si 2008, ambasadoare in SUA intre 2009 si 2011 si, pana in prezent, secretar general adjunct al NATO pentru relatii publice.
In primul tur, desfasurat pe 28 decembrie 2014, presedintele in exercitiu Ivo Josipovic (social-democrat) a obtinut 38,46% din voturi, iar contracandidata sa Kolinda Grabar Kitarovic, reprezentanta opozitiei, 37,22% din sufragii. Alegatorii croati au sanctionat lipsa de fermitate a lui Josipovic in fata incapacitatii guvernului sau de a redresa economia.
Croatia, o tara cu 4,2 milioane de locuitori, se afla in recesiune incepand din 2008, iar datoria publica a tarii a ajuns la 80% din PIB. Rata somajului este de 20%, situatia cea mai grava fiind in randul tinerilor, jumatate dintre acestia neavand un loc de munca. Comisia electorala centrala urmeaza sa anunte primele rezultate partiale la orele 19:00 GMT, la o ora dupa inchiderea urnelor.
Sursa: Agerpres