Vezi VIDEO
Autoritatile locale dau asigurari ca maramuresenii nu vor avea probleme cauzate de ridicarea licentei de producere a vaccinurilor Institutului Cantacuzino din Bucuresti. Directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Maramures, Vasile Bodnar, spune ca stocurile de vaccinuri sunt suficiente, cel putin pana la achizitionarea celor din import, daca nu vor mai fi produse altele autohtone.
Vaccinarea maramuresenilor nu va suferi nici intarzieri, nici intreruperi, cel putin asta sustin autoritatile locale. Directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta din Baia Mare, Sabin Nemes Bota, a mentionat ca, potrivit programelor de imunizare a populatiei, vaccinarea va continua cu dozele asigurate din alte surse.
„Exista un calendar de imunizari, care este supravegheat de Directia de Sanatate Publica. Este parte a unui program national, care face parte din programul mondial, gestionat de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Deci, in momentul in care nu vor mai exista vaccinuri din productie interna, acestea vor fi achizitionate prin licitatie internationala, dar populatia nu cred ca va avea de suferit”, a explicat Sabin Nemes Bota.
Directorul DSP Maramures, Vasile Bodnar, sustine ca stocurile de vaccinuri sunt suficiente pentru maramureseni, pana cand se vor achizitiona cele din import, in situatia in care Institutul Cantacuzino nu va reincepe productia in timp util. De altfel, normele impuse de catre Uniunea Europeana pe care institutul din Romania nu le indeplineste nu tin de calitatea produsului.
„Sunt anumite elemente in jurul bazei de productie care nu corespund cu cele din Occident. Dar, fundamental, sterilitatea, pregatirea, inactivarea virusului si pregatirea vaccinului sunt dupa standardele internationale”, a explicat Bodnar.
Vaccinarea contra virusului A/H1N1 este intrerupta pana la stabilirea unei noi strategii. „In momentul de fata suntem intr-o mica pauza, pentru ca trebuie sa restabilim o noua strategie. Aceasta se face in functie de necesitatea populatiei, de acutizarea momentului vaccinarii, ceea ce la noi nu se pune problema”, a mai precizat Bodnar.
Sursa: Angela Sabau