Procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, a dispus preluarea anchetei exploziilor de la Sighetul Marmatiei de catre Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ), intrucat sediul firmei ce distribuie gazul in localitatea maramureseana este in Bucuresti.
„Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Laura Codruta Kövesi, in temeiul dispozitiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedura penala, a dispus preluarea cauzei avand ca obiect «explozia de la Sighetu Marmatiei», in vederea efectuarii urmaririi penale si solutionarii acesteia de catre procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie„, a informat azi, 22 februarie, Biroul de presa al Ministerului Public.
Initial, dosarul a fost in ancheta Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei, ulterior a fost preluat de catre Parchetul Maramures, pentru ca acum un procuror al Ministerului Public sa preia ancheta.
Considerentele care au stat la baza preluarii prin dispozitia procurorului general al Romaniei „au vizat complexitatea cauzei, posibilitatea desemnarii unor procurori din cadrul sectiei care sa instrumenteze in mod exclusiv acest dosar, faptul ca sediul central al firmei care distribuia gaz metan in oras se afla in Bucuresti, astfel incat este facilitata efectuarea de cercetari in raport cu aceasta firma”, s-a mai aratat in comunicat.
Sursa: I.O.