Intrand intr-o expozitie de fotografie, ma surprind de fiecare data cautand febril si avid acele exponate care m-ar putea surprinde in mod deosebit si determina sa-l invidiez (constructiv, elogiativ) pe autor, pentru asta recurgand la o primara, fugitiva, trecere-n revista, urmata de o evaluare atenta, repetitiva si cu minutioase studii de detaliu atunci cand vreo lucrare mi-o impune. N-am scapat de aceasta meteahna nici la Fotoetnografica, aflata la editia a-V-a editie. Mai ales dupa ce am aflat de pe afis numele expozantilor – Felician Sateanu ( Felix pentru prieteni, creierul si mentorul acestui demers etno-foto-cultural, care si-a propus sa realizeze zece editii) Gheorghe Petrila, Tudor Platon si Mihai Ian Nedelcu ( veniti din cele patru zari ale Romaniei pentru a lua contact cu aceste nordice tinuturi, unul dintre ei fiind doar elev in cl. XI-a) , am purces la vanatoare.
Era cat pe ce sa ma opresc chiar de la prima imagine (o rustica hibernala cu rasarit de soare spart in craca unui mar despuiat, autor Felix S.) insa, abia dand coltul (din fericire pe bune, nu figurativ-macabru) am descoperit un foto-tablou al aceluiasi Felix ( peisaj din Valeni, cu cer plumburiu partial, bland insorit in partea opusa in care apar cateva case).
Instantaneu m-am simtit transpus precum in fata unei capodopere renascentiste italiene si asta datorita compozitiei pe de-o parte, iar pe de alta, datorita tranzitiei cald-subtile a luminii.
Nu m-am abtinut, transmitandu-i pe loc autorului impresiile si felicitarile mele. Abia dupa ce am studiat profund acea haruita lucrare, am continuat parcurgerea exponatelor. Stiam din proprie experienta ca e dificil sa fografiezi iarna, mai ales atunci cand neaua nu exista sau e putina, cerul cenusiu-plumburii si fara spectaculoase penetrari ale luminii si asta deoarece imaginile obtinute, precum si subiectele, vor avea un aspect trist, cernit-mohorat, greu capabil sa-ti ia ochii.
Am parcurs astfel o mare parte din lucrari pana la a da cu privirea de o alta, cu totul aparte, lucrare a lui Felix S. si aici, ca si la peisajul din Valeni, lumina feerica, un auriu-de miere, straniu ivita pe deasupra unei negre cusme de nori era cea care genera ineditul.
Ceva mai incolo, m-am bucurat sa admir un tablou cu cativa tineri pruni parca gravati cu tus si penita pe un fond roz-purpuriu ireal, de acuarela. Am admirat si un sobru portret de femeie alaturat unui segment de monumentala poarta maramuresana, un alt portret, de femeie varstnica, cu ceva apostolic in atitudinea-i intelept-detasata.
Un punct de atractie aparte mi s-a parut a fi oferit de lucrarea ce prezenta un fierar-sudor electric si pe urma plonjanta perspectiva a unei scari si ferestre de biserica sau, aproape de ea, fotografia realizata intr-o ascendenta perspectiva intr-o clopotnita straveche, cu un portret de tarcovnic barbos in prim plan, totul amintind de pictura auster-monahala a lui Rubliov.
Probabil am facut vreo trei tururi ale expozitiei, inainte, in timpul si dupa speach-urile directorului Maris de la Centrul Creatiei Populare si Conservarii Datinilor si Traditiilor Maramures, directorului Bibliotecii Petre Dulfu, Theodor Ardelean, ale lui Felix Sateanu, reputatului etno-folclorist Pamfil Biltiu sau universitarului baimarean Adrian Chira, de la Facultatea de Arte.
Am revenit asadar (curios-apreciativ-invidios) la fotografia renascentista avand drept subiect peisajul cu aura de miere si-apoi la prunii gravati pe fundalul roz-sangeriu, fierarul-sudor si-n fine la rublioviana compozitie a tarcovnicului barbos-roscat tragand clopotele.
Vernisajul, din pacate, nu a excelat privind numarul vizitatorilor, insa multi din asistenta erau in vreun fel implicati in viata cultural-artistica-etno-folclorica maramuresana. Un mic album fotografic, frumos realizat, sintetiza lucrarile realizate la cea de-a V-a tabara Etnofotografica, de-aceasta data lansarea lui coincizand cu vernisaj expozitiei.
Am retinut (fiind in cunostinta de cauza si deplin de acord cu opinia lui Felix S.) faptul ca ( nu doar ) in Maramures e din ce in ce mai greu azi sa surprinzi autenticul traditional nealterat, adesea fotografii din aceasta editie, ca si din precedentele de altfel, trebuind sa recurga la nevinovate mici inscenari , regii si scenografii pentru a nemuri portul, obiceiurile, datinile, traditiile specifice locurilor, in ultimii ani constatandu-se treptata disparitie a arhitecturii stravechi, iar invesmantarea in popularele, superbe, straie stramosesti fiind considerata de reprezentantii noilor generatii rurale ca stanjenitoare, daca nu cumva chiar umilitoare.
Celor pasionati de arta (fotografica, si nu numai) aceste recente evenimente culturale le ofera in plus ocazia invatarii, compararii dublate de o riguroasa autoverificare si, de ce nu, aceea a viitoarelor experimentari plecand de la premisa ca e imposibil sa realizezi practic doua imagini identice chiar si in (pur ipotetice) similare conditii. Felicitari artistilor fotografi si-n egala masura organizatorilor si gazdelor acestor evenimente !
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
